De ce nu a intervenit China să îşi salveze aliaţii din Venezuela şi Iran eliminaţi de SUA. Analiză CNN

Pentru liderul chinez Xi Jinping, pragmatismul dur pare să primeze.

Iranul nu se află în topul priorităților sale, printre care se numără stabilitatea relațiilor cu SUA, mai ales în perspectiva summitului cu Trump programat la Beijing la finalul acestei luni. De asemenea, China ar putea privi favorabil faptul că atenția și resursele militare ale Washingtonului sunt deviate din Indo-Pacific.

"China vorbește mult, dar își asumă puține riscuri. Beijingul va lua cuvântul la ONU, dar va evita să ofere sprijin semnificativ Teheranului", a declarat Craig Singleton, director pentru China în cadrul organizaţiei americane Fundația pentru Apărarea Democrațiilor.

Deși China este cel mai mare cumpărător de petrol iranian, importanța strategică a Iranului pentru Beijing este mai limitată decât s-ar crede, precizează CNN. Cooperarea militară dintre cele două state rămâne restrânsă, iar schimburile comerciale și investițiile sunt depășite de cele cu mai multe state din Golf, pe măsură ce Beijingul încearcă să mențină relații echilibrate în Orientul Mijlociu.

William Yang, analist la International Crisis Group, afirmă că Beijingul "nu vede niciun beneficiu în escaladarea tensiunilor cu SUA din cauza Iranului".

"Încă acordă o importanță mai mare menținerii armistițiului comercial și stabilității generale în relația bilaterală cu SUA, astfel că nu va dori să pună în pericol dinamica pozitivă pe care a construit-o cu administrația Trump în ultimul an", a spus William Yang.

Calculele Beijingului

China a fost mult timp principalul sprijin diplomatic și economic al Iranului. Pe lângă achiziționarea majorității exporturilor de petrol iranian, Beijingul a condamnat sancțiunile "unilaterale" impuse de SUA și a susținut poziția Teheranului potrivit căreia programul său nuclear este pașnic.

În ultimii ani, China a contribuit la creșterea profilului internațional al Iranului, facilitând aderarea acestuia la grupări susținute de Beijing, precum BRICS și Organizația de Cooperare de la Shanghai.

Companiile chineze au furnizat, de asemenea, chimicale utilizate în producția de combustibil pentru rachetele Iranului – inclusiv transporturi de perclorat de sodiu, un precursor esențial pentru propulsorul rachetelor iraniene – către portul Bandar Abbas, ceea ce a contribuit la capacitatea de reconstrucție a industriei de rachete a Teheranului în ciuda sancțiunilor internaționale.

Pe lângă aceste livrări de materiale cu potențial dublu, unele firme chineze de telecomunicații au fost implicate în dezvoltarea infrastructurii de supraveghere și comunicații din Iran.

Beijingul susține însă că schimburile comerciale cu Iranul respectă dreptul internațional și că nu încalcă sancțiunile impuse de comunitatea internațională.

Cu toate acestea, Beijingul a evitat constant implicarea directă în conflictele partenerilor săi, arătând puțin interes pentru asumarea unui rol de garant al securității în Orientul Mijlociu.

"China a evitat de mult timp să se prezinte și ca garant al securității pentru țările din Sudul Global, deoarece implicarea SUA în Afganistan și Irak servește drept exemple care descurajează Beijingul să urmărească o asemenea ambiție", a mai spus William Yang.

Relația Beijingului cu Iranul ajută la consolidarea securității energetice și a influenței sale în Orientul Mijlociu, dar China și-a cultivat relații și cu alți actori regionali, precum Arabia Saudită, rivalul Iranului, în încercarea de a menține un echilibru în regiune. În 2023, China a jucat un rol în facilitarea unei reapropieri între cele două țări.

Totuşi, în Washington cresc îngrijorările privind consolidarea relațiilor dintre China, Iran, Rusia și Coreea de Nord. Liderii celor patru țări s-au reunit la Beijing în septembrie anul trecut, într-o demonstrație de unitate la o amplă paradă militară. Mai mult, China şi Rusia şi Iranul au organizat în ultimii ani exerciţii militare comune regulate.

"Iranul a fost un partener de lungă durată al Republicii Populare Chineze, dar este departe şi nu este esenţial sau, poate, chiar critic pentru Republica Populară Chineză", a spus Ja Ian Chong, cercetător în ştiinţe politice la Universitatea Naţională din Singapore.

Totuşi, sprijinul limitat pe care Beijingul l-a oferit Iranului în timpul celor două atacuri militare majore din ultimul an ridică întrebări privind fiabilitatea sa ca partener în vremuri de adversitate.

"Alţii care colaborează sau doresc să colaboreze cu Republica Populară Chineză în probleme de securitate se pot întreba pe bună dreptate dacă Beijingul îi va abandona, mai ales dacă sunt departe de Republica Populară Chineză – aşa cum s-a întâmplat în cazul Iranului şi al Venezuelei anterior", a adăugat Ja Ian Chong.

Analiştii sunt însă de acord că, indiferent de cine îi va urma lui Khamenei, Teheranul îşi va menţine probabil legăturile cu China, datorită puterii sale economice.

Evenimentele din Iran oferă, de asemenea, Chinei mai multe oportunităţi structurale, a spus Zhu Zhaoyi, director al Institutului pentru Orientul Mijlociu din cadrul Peking University HSBC Business School.

"Implicarea profundă a Americii într-un conflict militar în Orientul Mijlociu deviază inevitabil resursele strategice şi atenţia sa şi limitează obiectiv capacitatea de a menţine presiunea asupra Chinei în Indo-Pacific", a scris Zhu Zhaoyi într-un articol online.

O campanie susţinută împotriva Iranului ar putea, de asemenea, epuiza stocurile de armament ale Americii. Beijingul a interzis exportul de pământuri rare pentru utilizare militară, ceea ce ar putea îngreuna reîntregirea resurselor SUA. Aceste elemente sunt cruciale pentru o gamă largă de arme, de la rachete până la aeronave de luptă.

Şocuri pe termen scurt

Perturbările pe termen scurt pentru China, în special pe frontul energetic, sunt însă inevitabile.

Aproape toate exporturile de ţiţei ale Iranului ajungeau în China şi acestea reprezintă aproximativ 13 % din totalul de ţiţei importat pe mare de China, conform datelor firmei de analiză Kpler.

Comerțul energetic dintre cele două țări se bazează pe o rețea de nave care transportă țițeiul iranian către rafinării independente mai mici de pe coasta Chinei, adesea prin intermediul unor țări terțe, potrivit analiștilor, care menționează că această practică menține procesarea separată de întreprinderile de stat chineze care ar fi vulnerabile la sancțiunile americane.

Aceste așa-numite rafinării "teapot" sunt cunoscute pentru faptul că lucrează cu ceea ce este adesea numită o flotă "neagră" de petroliere, care folosesc tactici de ascundere pentru a contrabanda bunuri sancționate. Administrația Trump a impus sancțiuni împotriva unor jucători presupus implicați atât în transport, cât și în rafinare, pe măsură ce a intensificat presiunea asupra Iranului de anul trecut.

În ciuda importurilor semnificative de țiței iranian, analiștii cred că impactul pe termen scurt ar trebui să fie gestionabil, deoarece China și-a diversificat sursele de petrol de-a lungul anilor.

Richard Jones, analist de țiței brut la Energy Aspects, a declarat pentru CNN că Iranul și-a crescut exporturile începând cu mijlocul lunii februarie, iar rafinăriile private pot accesa încă o parte din țițeiul iranian prin intermediul vaselor lor de stocare plutitoare, majoritatea aflate în largul Singapore. În plus, acestea ar putea crește și cantitatea de țiței rusesc preluată, a adăugat el.

Totuși, analiștii consideră că impactul pe termen scurt ar putea fi gestionabil, întrucât China și-a diversificat sursele de aprovizionare.

O eventuală perturbare majoră în Strâmtoarea Ormuz – rută esențială pentru transportul petrolului din state precum Arabia Saudită și Kuweit – ar crea însă dificultăți serioase. Iranul controlează partea nordică a strâmtorii, iar un consilier al Gărzilor Revoluționare a amenințat recent că va incendia navele care tranzitează zona.

Iran controlează partea nordică a strâmtorii, iar luni un consilier al unui comandant din cadrul Corpului Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC) a amenințat că va "da foc" navelor care trec prin zonă.

Chiar înainte de declarațiile consilierului, traficul prin această cale navigabilă se oprise practic din motive de siguranță, după ce petrolierele din regiune au fost atacate în weekend. Mao Ning, purtătoare de cuvânt a Ministerului de Externe al Chinei, a subliniat importanța strâmtorii pentru comerț și a cerut un armistițiu imediat.

"Asigurarea securității și stabilității în această regiune servește intereselor comune ale comunității internaționale", a declarat Mao Ning într-o conferință de presă ținută marți.

Însă anii de stocare strategică ar putea proteja China de șocuri imediate de aprovizionare. În prezent, China deține aproximativ 1,2 miliarde de barili de țiței stocat la uscat, echivalentul a aproximativ 115 zile de importuri maritime de țiței, arată datele companiei Kpler.

O alternativă la SUA

Pe plan diplomatic, Beijingul ar putea folosi intervenția militară americană în Iran pentru a-și consolida mesajul către statele din Sudul Global, prezentând SUA drept o putere hegemonică și promovându-se pe sine ca susținător al principiului neintervenției.

Unii analiști chinezi susțin că lipsa garanțiilor de securitate oferite partenerilor reprezintă o strategie calculată, care diferențiază China de SUA.

"Asta îi oferă Chinei o flexibilitate mai mare, reduce riscul de supraextindere strategică și evită costurile asociate cu asigurarea securității aliaților. Însă limitează, de asemenea, capacitatea Beijingului de a influența rezultatele de securitate dure odată ce o criză devine violentă", a declarat Zichen Wang, secretar general adjunct la Center for China and Globalization, o organizaţie neguvernamentală din Beijing.

Acesta avertizează că inacțiunea Chinei ar putea încuraja și mai mult mișcările riscante ale lui Trump.

Înapoi la Homepage

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰