Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Directorul general al Washington Post, deţinut de Bezos, a demisionat după concedierea a sute de jurnalişti

Washington Post, un pilon important al jurnalismului american deţinut de Jeff Bezos, a anunţat sâmbătă retragerea directorului său general Will Lewis, la doar câteva zile după ce cotidianul a disponibilizat aproape o treime din personal, inclusiv peste 300 de jurnaliști, relatează The Guardian. 

de Redactia Observator

la 08.02.2026 , 10:03

Directorul Washington Post, deţinut de Jeff Bezos se retrage, după valul masiv de concedieri - Sursa: Profimedia

"După doi ani de transformări la Washington Post, acum este momentul potrivit să fac un pas înapoi. Am luat decizii dificile pentru a asigura viitorul sustenabil al publicației și pentru ca aceasta să continue să livreze știri de calitate milioane de cititori zilnic.", a declarat Will Lewis într-un mesaj intern către angajaţi. 

Directorul general Will Lewis şi-a dat demisia, după tăierea a sute de posturi de jurnaliști

Lewis, în vârstă de 56 de ani, care a preluat funcția de publisher și CEO la începutul anului 2024, nu a participat la întâlnirea internă în care au fost anunțate concedierile, ceea ce a generat critici din partea angajaților. De-a lungul carierei, Lewis a lucrat pentru trusturile media ale lui Rupert Murdoch, inclusiv Wall Street Journal și Telegraph, și a fost implicat în gestionarea scandalului hacking-ului din presa britanică.

Articolul continuă după reclamă

Cine va prelua funcţia de director interimar al Washington Post 

Jeff D’Onofrio, CFO al Post din iunie 2025, va prelua interimar funcțiile de CEO și publisher.

"Este o perioadă dificilă pentru toate organizațiile media, iar Washington Post nu face excepție. Mă onorează să preiau conducerea și să ducem publicația într-un viitor sustenabil, cu jurnalismul de calitate drept reper" a transmis D’Onofrio angajaților.

Fondatorul și proprietarul ziarului, Jeff Bezos, a salutat echipa de conducere și viitorul publicației, fără a comenta direct despre mandatul lui Lewis: "The Post are o misiune jurnalistică esențială și o oportunitate extraordinară. Jeff, alături de editorul executiv Matt Murray și editorul de opinie Adam O’Neal, sunt pregătiți să ducă publicația într-un capitol următor prosper și captivant."

Unele critici au venit din partea jurnaliștilor actuali și foști ai Post, care au considerat că Lewis nu a reușit să stimuleze cititorii și că inițiativele sale nu au dat rezultate. Sindicatul angajaților a declarat că demisia lui Lewis era "mult așteptată" și a cerut lui Bezos să anuleze concedierile sau să vândă publicația către un proprietar dispus să investească în viitorul acesteia. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Amânaţi decizia de a cumpăra o locuinţă în aşteptarea unei scăderi de preţuri?
Observator » Ştiri externe » Directorul general al Washington Post, deţinut de Bezos, a demisionat după concedierea a sute de jurnalişti