Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galerie foto Doi adolescenţi arestaţi după ce au bătut şi ucis un băieţel de 13 ani, în California, trimişi acasă, în grija părinţilor

Doi băieţi de gimnaziu au scăpat de închisoare după ce au recunoscut uciderea involuntară a lui Diego Stolz, în vârstă de 13 ani. Incidentul tragic a avut loc în California.

de Larisa Andreescu

la 28.03.2021 , 14:05

  • Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1

Cei doi adolescenți au fost condamnați la probațiune pentru crima înfăptuită în 2019 și eliberați în custodia părinților lor vineri, potrivit The Press-Enterprise.

Incidentul şocant a avut loc în curtea şcolii

O filmare făcută cu telefonul mobil a surprins bătaia şi modul în care Diego a fost lovit în repetate rânduri până s-a prăbuşit la pământ, lovindu-se cu capul de un stâlp, în curtea şcolii gimnaziale Landmark din Valea Moreno, la aproximativ 60 de mile est de centrul orașului Los Angeles.

Articolul continuă după reclamă

Moartea sa a dus la reforme în modul în care districtul gestionează incidentele de agresiune, iar directorul școlii a fost concediat din poziția sa la scurt timp după atac.

Cei doi tineri de 14 ani, ale căror identități nu au fost făcute publice din cauza vârstei lor, au fost, de asemenea, condamnați la 150 de ore de muncă în folosul comunității, terapie și un program de reeducare.

Judecătorul de la Curtea Superioară a județului Riverside, Roger Luebs, a afirmat că băieților le lipsesc remușcările, o cerere respinsă de ambii avocați, potrivit raportului. Domnul Luebs a spus că cei doi erau „direct responsabili” pentru moartea lui Diego, deși nu intenționau să-l omoare.

„Acești copii nu au avut suficientă experiență în a oferi empatie. Voi nu sunteți centrul lumii și trebuie să începeți să vă daţi seama de treaba asta", a spus domnul Luebs.

În hotărârea cu privire la probațiune, judecătorul a declarat că legea impune minorilor să primească sentința cea mai restrictivă atât pentru reabilitare, cât și pentru siguranța publică.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Procurorul județului Riverside și Departamentul de probațiune au solicitat pentru amândoi sentințe mai puternice, inclusiv închisoarea. Minorii au petrecut deja 47 de zile într-o închisoare pentru minori, potrivit The Independent.

Judecătorul a ordonat ca cei doi băieţi să se întoarcă la tribunal în iunie pentru o reevaluare a progresului făcut, menţionând că vor fi relocaţi în închisoarea juvenilă dacă nu respectă ordinele probaţiunii.

Larisa Andreescu Like

Larisa Elena Andreescu face parte din echipa Observator de peste 7 ani şi este în prezent Editor de Content pentru site-ul observatornews.ro.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Doi adolescenţi arestaţi după ce au bătut şi ucis un băieţel de 13 ani, în California, trimişi acasă, în grija părinţilor