Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Donald Trump, mesaj dur pentru Afganistan. Talibanii, somați să predea baza aeriană de la Bagram

Donald Trump amenință Afganistanul cu sancțiuni dacă talibanii nu returnează baza aeriană de la Bagram, unul dintre cele mai importante puncte strategice pentru armata americană. Fosta bază NATO, aflată la 50 de kilometri de Kabul, a fost abandonată în 2021, odată cu retragerea trupelor americane și preluarea țării de către talibani. Liderul de la Casa Albă avertizează că "lucruri grave" se vor întâmpla dacă solicitarea nu va fi respectată.

de Redactia Observator

la 21.09.2025 , 10:36

Donald Trump cere talibanilor baza aeriană Bagram Donald Trump, mesaj dur pentru Afganistan. Talibanii, somați să predea baza aeriană de la Bagram - Getty Images

"Dacă Afganistanul nu restituie baza aeriană de la Bagram celor care au construit-o, Statele Unite ale Americii, se vor întâmpla lucruri grave!", a scris liderul în vârstă de 79 de ani pe platforma sa Truth Social.

Baza Bagram, punct strategic pentru SUA

Articolul continuă după reclamă

El menţionase deja această idee cu câteva zile în urmă, în cadrul unei conferinţe de presă cu prim-ministrul britanic Keir Starmer, în ultima zi a vizitei sale de stat în Regatul Unit. "Unul dintre motivele pentru care dorim această bază este, după cum ştiţi, faptul că se află la o oră distanţă de locul în care China îşi fabrică armele nucleare", a declarat preşedintele american.

Situată la 50 km de Kabul, Bagram, cea mai mare bază aeriană din Afganistan, a fost folosită de americani pentru a desfăşura operaţiuni în cele două decenii care au urmat atentatelor din 11 septembrie 2001 şi invaziei ţării de către o coaliţie internaţională condusă de Statele Unite.

Retragerea trupelor în 2021

Trupele americane şi NATO s-au retras din această bază în iulie 2021, în timp ce talibanii preluau controlul asupra unor vaste porţiuni din Afganistan, înainte de a cuceri în cele din urmă întreaga ţară în luna următoare.

Donald Trump a deplâns în repetate rânduri pierderea bazei de la revenirea sa la putere, criticându-l pe predecesorul său Joe Biden pentru modul în care a gestionat retragerea americană din Afganistan. Republicanul se plânge, de asemenea, de influenţa crescândă a Chinei, superputerea rivală, în Afganistan.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Ştiri externe » Donald Trump, mesaj dur pentru Afganistan. Talibanii, somați să predea baza aeriană de la Bagram