Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Donald Trump s-a vaccinat anti-Covid și antigripal, deşi a criticat imunizările

Președintele Donald Trump s-a vaccinat anti-Covid și antigripal în timpul vizitei sale la Spitalul Militar Walter Reed, vineri, potrivit unui memorandum emis de Casa Albă de către medicul său. Potrivit aceleiaşi surse, liderul american se află într-o stare de sănătate excelentă. 

de Redactia Observator

la 11.10.2025 , 15:37

Donald Trump s-a vaccinat anti-Covid și antigripal, deşi a criticat imunizările - Profimedia Images

Pregătindu-se pentru viitoarele deplasări internaționale, Trump a făcut mai multe controale medicale preventive și s-a vaccinat antigripal, dar și cu doza actualizată de rapel împotriva Covid-19, a transmis medicul președintelui, dr. Sean Barbabella,  în contextul în care secretarul pentru sănătate, RFK Jr., cunoscut pentru scepticismul său faţă de vaccinuri, a restricţionat accesul la vaccinurile COVID-19.

CDC, instituția aflată sub coordonarea administrației prezidențiale, a renunțat recent la recomandarea generală privind vaccinarea anti-Covid. Persoanele care doresc să se vaccineze trebuie acum să consulte un medic, scrie CNN

"Președintele Trump continuă să aibă o stare generală de sănătate excelentă. Vârsta sa cardiacă a fost estimată la aproximativ 14 ani mai mică decât vârsta sa cronologică. El continuă să mențină un program zilnic solicitant, fără restricții", a declarat Barbabella.

Articolul continuă după reclamă

Vizita președintelui la Walter Reed a fost una neobișnuită, fiind a doua sa vizită la complex în acest an. Trump a efectuat un control medical în aprilie, descris atunci drept anual. Vineri, el a clarificat reporterilor că vizita de acum reprezintă un control semestrial.

Trump nu scapă e speculaţii despre sănătatea sa

Donald Trump, cel mai în vârstă preşedinte care a fost învestit în funcţie în Statele Unite, nu a scăpat de întrebări şi speculaţii despre sănătatea sa, deşi acestea sunt departe de a atinge intensitatea celor cu care s-a confruntat predecesorul său, democratul Joe Biden.

Miliardarul a fost văzut cu vânătăi pe mâna dreaptă. Fotografii recente îl arată purtând un strat gros de machiaj pe această zonă. Casa Albă a susţinut în iulie că vânătăile sunt o consecinţă a "strângerilor de mână frecvente" şi a utilizării aspirinei ca tratament cardiovascular standard.

Administraţia americană a dezvăluit, de asemenea, că Donald Trump suferă de insuficienţă venoasă cronică, o afecţiune răspândită şi benignă, care în cazul său se manifestă în special prin umflarea gleznelor. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Ştiri externe » Donald Trump s-a vaccinat anti-Covid și antigripal, deşi a criticat imunizările