Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video El este românul mort în incendiul din Crans-Montana. Guillaume a mers în barul morţii cu mai mulţi prieteni

Temerile cele mai negre ale familiei românului de 18 ani, dispărut după incendiul din Crans Montana, s-au adeverit. Autorităţile elveţiene au confirmat că Guillaume se numără printre cele 40 de victime. Mama sa este din Gorj, dar este stabilită în Ţara Cantoanelor de 20 de ani, acolo unde este căsătorită cu un cetăţean elveţian. În staţiunea din Alpi, medicii şi pompierii care au intervenit în noaptea tragediei au adus azi, cu lacrimi în ochi, un omagiu celor dispăruţi.

de Bianca Iacob

la 04.01.2026 , 19:23

În vârstă de 18 ani, Guillaume a ieşit în oraş cu prietenii în seara de Revelion. Cu toţii au ajuns în barul Le Constellation, care permitea inclusiv accesul minorilor. După incendiu, tânărul cu dublă cetăţenie nu a mai răspuns la apelurile familiei şi cunoscuţilor. La fel ca şi Tristan, unul dintre amicii săi.

Cine este tânărul român mort în Crans-Montana 

Iniţial, tânărul român de 18 ani fusese dat dispărut. Familia acestuia ceruse ajutorul inclusiv autorităţilor din România, după incendiul de aici, de la clubul din Crans Montana. În cea de-a patra zi, din păcate, autorităţile l-au confirmat decedat. Se află pe lista celor care şi-au pierdut viaţa în seara incendiului.

Articolul continuă după reclamă

Guillaume locuia cu mama în Lausanne, dar venea des în România, la Rovinari, în Gorj, acolo de unde este aceasta. Ea a transmis prin intermediul reţelelor de socializare că trece prin cel mai dureros moment al vieţii şi are nevoie de linişte, discreţie şi respect.

24 de victime identificate

Românul este printre cele 24 de victime identificate până acum de medicii legişti. Cea mai tânără este o elveţiancă de doar 14 ani. Şi 6 italieni de 15 şi 16 ani şi-au pierdut viaţa, unul dintre ei fiind jucătorul de golf Emanuele Galeppini. Nici Benjamin, un boxer elveţian de 18 ani, care s-a oprit să ajute o prietenă să iasă din club, nu a mai scăpat. Acceaşi soartă a avut-o şi Arthur, un adolescent francez de 16 ani, căutat cu disperare de mama lui.

"Arthur al nostru a plecat să petreacă în rai. Acum putem începe doliul știind că este în pace, înconjurat de lumină", a declarat Laetitia, mama unei victime.  

În acest timp, medicii se luptă să ţină în viaţă zecile de tineri aflaţi în stare critică. Mulţi au arsuri pe 40 sau chiar 60 la sută din suprafaţa corpului şi sunt în comă indusă artificial. Ferdinand, un francez aflat în bar în acea noapte, spune că nu îşi mai recunoaşte fratele, rănit grav.

"Era foarte umflat. Fesele îi erau arse. Are părul drept ca al meu. Și n spital era complet creț și ars.

Fața, mâinile, în special partea dreaptă a corpului (sunt arse - n.r.)", a declarat Ferdinand, fratele unui rănit.

Pentru răniţi urmează o perioadă lungă de recuperare iar cu cicatrici pe piele şi în minte vor rămâne tot restul vieţii. Zeci de psihologi au mers în regiune pentru a sprijini familiile victimelor, dar şi pe supravieţuitori.

"Nu cuvintele aduc alinare. Pentru noi, uneori ceea ce ajută cel mai mult este tăcerea. Mai presus de toate, contează să fim prezenţi fizic, să fim alături de oameni în fața unei suferințe care nu poate fi acceptată", a declarat Elvira Venturella, psiholog.

 

Astăzi, 300 de oameni au participat la o slujbă în Crans-Montana pentru a aduce un omagiu victimelor. Mulţimea a mers apoi în tăcere prin oraş. Au urmat scene emoţionante - în aplauzele oamenilor, salvatorii din noaptea de Revelion au depus flori cu ochii în lacrimi. Unul dintre pompieri a sărutat un animal de pluş înainte de a-l aşeza pe jos. 

În acest timp, ies la iveală noi detalii despre neglijenţa celor doi patroni ai localului Le Constellation. Foşti angajaţi spun că erau obligaţi să ţină închisă uşa de ieşire şi că dezastrul era doar o chestiune de moment. 

"Buretele ignifug, lipsa stingătoarelor disponibile, personalul necalificat în caz de incendiu...Există un risc semnificativ să se întâmple o astfel de dramă", a declarat un fost angajat.

Cuplul de francezi este anchetat penal în libertate. Chiar şi dacă vor fi găsiţi vinovaţi, ei riscă o pedeapsă maximă de patru ani şi jumătate de închisoare, pentru omor din culpă.

Bianca Iacob Like

Singurul lucru pe care ştiu bine să îl fac e meseria asta de jurnalist! Într-o lume destinată si dedicată oarecum bărbaților, am ajuns să fiu reporter în două războaie. De fapt, sunt mai multe, vreo 4.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi prelungit vacanţa?
Observator » Ştiri externe » El este românul mort în incendiul din Crans-Montana. Guillaume a mers în barul morţii cu mai mulţi prieteni