Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Escrocul care a făcut o avere fabuloasă pretinzând că e spion MI5, arestat în Belgia. A inspirat două filme pe Netflix

Un escroc de origine britanică, a cărui viaţă a reuşit să inspire două filme difuzate de Netflix, a fost arestat în cele din urmă în Belgia. Bărbatul a fost prins după mai bine de o săptămână, după ce s-a dat de gol cu plăcuţele de înmatriculare ale maşinii, pe autostradă.

de Redactia Observator

la 05.09.2022 , 13:01

Robert Hendy-Freegard Escrocul care a făcut o avere fabuloasă pretinzând că e spion MI5, arestat în Belgia - Getty Images

O amplă operaţiune de căutare a fost lansată după ce, Hendy-Freegard, în vârstă de 51 de ani, a intrat cu maşina în doi ofiţeri ai jandarmeriei, încercând să evadeze din propria lui casă, în Franţa. Echipajele de poliţie veniseră la faţa locului cu un mandat de arestare, după ce au fost informaţi că împerechea creştea ilegal câini pe proprietate.

Maşina lui, un Audi A3, a fost oprită vineri de poliţia belgiană pe autostrada E40 la Grand-Bigard, lângă Bruxelles.

Bărbatul era dat în urmărire internaţională de o săptămână

Articolul continuă după reclamă

Gilles Blondeau, de la procuratura locală din Belgia, a declarat jurnaliştilor: „Poliţia i-a recunoscut vehiculul, maşină care fusese semnalizată din cauza a ceea ce s-a întâmplat în Franţa. A fost arestat imediat.” El a subliniat că Hendy-Freegard va apărea în fața unui judecător sâmbătă, înainte de a se lua o decizie privind extrădarea în Franţa, potrivit The Guardian.

Pe acelaşi subiect

Hendy-Freegard fusese dat în urmărire internaţională de joia trecută, când inspectorii pentru drepturile animalelor, însoțiți de jandarmi, s-au prezentat la casa sa din satul Vidaillat din Creuse, centrul Franței, unde locuia cu partenera sa, Sandra Clifton, pentru a verifica o informaţie potrivit căreia pe proprietate erau crescuţi câini în mod ilegal. Cuplul s-ar fi mutat în Franța în 2015 și aveau în grijă aproximativ 30 de câini din rasa Beagle.

Acuzat de tentativă de omor după ce a intrat cu maşina în doi jandarmi

În timp ce ofițerii i-au cerut iubitei acestuia să îi urmeze până la cea mai apropiată secţie de poliţie, Hendy-Freegard a pornit maşina şi a demarat în trombă, lovind brutal doi jandarmi. Unul dintre ofiţeri a fost târât 30 de metri pe capota maşinii şi a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma rănilor suferite.

O anchetă pentru tentativă de omor a fost deschisă de procurorii locali. Bărbatul riscă până la 30 de ani de închisoare dacă va fi găsit vinovat.

La începutul acestui an, Hendy-Freegard a fost subiectul unui documentar Netflix în trei părți, numit „The Puppet Master: Hunting the Ultimate Conman”, în care copiii Sandrei Clifton, Jake și Sophie, au spus că aceasta ar fi dispărut după ce l-a întâlnit pe un site de întâlniri. A inspirat de asemenea şi filmul de ficţiune „Agentul escroc” ('Rogue Agent'), tot din acest an, în care rolurile principale sunt deţinute de James Norton şi Gemma Arterton.

"Escrocul de pe Netflix" a făcut o avere fabuloasă pretinzând că e spion MI5

În 2005, Hendy-Freegard a fost închis pe viață de un tribunal din Londra pentru înșelăciune, furt și răpire, dar a fost eliberat patru ani mai târziu, după ce a obținut casarea condamnării pentru răpire într-o instanţă de apel. Vecinii au spus că partenera lui Hendy-Freegard trăia în „condiții îngrozitoare” şi era ţinută izolată în casă, rareori fiind văzută de localnici prin sat, spre deosebire de Hendy-Freegard, care făcea excursii regulate în Marea Britanie.

„Nu a ieșit niciodată, în afara curţii, a spus un vecin pe nume Serge pentru AFP. „Le-am scris poliției, prefectului, primăriei din 2017, dar nu au luat nimic în serios”, a adăugat el.

Câinii găsiţi pe proprietate au fost preluaţi şi se află în prezent în îngrijirea unei organizaţii pentru animale din Franţa.

Potrivit datelor furnizate în timpul procesului din Londra, Hendy-Freegard ar fi trăit după motto-ul „Minciunile trebuie să fie mari pentru a fi convingătoare”. El și-a convins victimele să creadă că este un ofițer britanic de informații MI5 care fugea de teroriști, păcălindu-le cu mai mult de un milion de lire sterline. Sarah Smith, una dintre victimele sale, și-a amintit că, într-unul dintre incidente a fost dusă „într-o casă sigură” cu o găleată pusă pe cap şi a fost nevoită să se ascundă într-un dulap pentru a nu fi văzută de vizitatori.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Escrocul care a făcut o avere fabuloasă pretinzând că e spion MI5, arestat în Belgia. A inspirat două filme pe Netflix