Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Pandemia a ucis deja peste 270 de mii de oameni în Europa. Ţările anunţă măsuri din ce în ce mai stricte

Cetăţenii oraşului Liverpool vor fi testaţi în masă pentru depistarea cazurilor de COVID-19. Premierul britanic speră ca astfel ţara să iasă mai repede din carantina totală, impusă de mâine.

de Redactia Observator

la 04.11.2020 , 21:01

  • Liverpool are una dintre cele mai mari rate de infectare din Marea Britanie.
  • Circa 2 mii de militari vor ajuta la testare, făcută inclusiv cu metode de depistare rapidă. 

Olanda închide muzeele şi bordelurile, iar Belgia, cu o rată uriaşă de infectare, dă liber la librării. Suedia, Ungaria şi Italia anunţă de la o zi la alta înăsprirea restricţiilor. După restricţii, vine criza, avertizează miniştrii Economiei din zona euro.

Cei aproximativ 500 de mii de locuitori ai oraşului Liverpool vor fi testaţi, indiferent dacă au sau nu simptome, începând de vineri. 

Jeremy Hunt, preşedinte al Comisiei pentru Sănătate: Singura modalitate de a ridica moralul în această depresie naţională este să ajungem la acel moment în care vom putea testa toată populaţia lunar. 

Vezi și

Liverpool are una dintre cele mai mari rate de infectare din Marea Britanie. Circa 2 mii de militari vor ajuta la testare, făcută inclusiv cu metode de depistare rapidă. 

Boris Johnson, premierul Marii Britanii: Vom derula programul în secţiuni din ce în ce mai mari în rândul populaţiei Marii Britanii, oraşe şi regiuni întregi ale ţării.

Pandemia a ucis deja în Europa peste 270 de mii de oameni, iar ţările anunţă măsuri în cascadă, din ce în ce mai stricte. Olanda va închide muzeele şi bordelurile, iar oamenii au voie să primească maximum trei vizitatori pe zi. La vecinii ungari, marţi a fost instaurată starea de urgenţă şi sunt impuse restricţii de circulaţie în timpul nopţii. 

Giuseppe Conte, premierul Italiei: Vom introduce restricţii de circulaţie în şi dinspre regiuni cu un risc înalt de infectare. 

Italia, cu peste 39 de mii de morţi, impune, de joi, interdicţii noaptea. Şi Suedia a înăsprit restricţiile, limitând grupurile din restaurante la opt persoane. 70% din suedezi sunt vizaţi de noile măsuri, printre care şi închiderea magazinelor non-esenţiale.

Definiţia cumpărăturilor esenţiale a stârnit confuzie la belgieni, aflaţi în carantină totală. Dacă în multe ţări librăriile nu sunt considerate indispensabile, Belgia, care are cea mai mare rată de infectare din Europa, are altă abordare.

Restricţiile tot mai dure afectează grav economia ţărilor. Comisarul european al Economiei, Paolo Gentiloni, a transmis noi avertismente privind riscul de recesiune provocată de pandemie. 

Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa [email protected].

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Ştiri externe » Pandemia a ucis deja peste 270 de mii de oameni în Europa. Ţările anunţă măsuri din ce în ce mai stricte