Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Rolul României în planul european pentru Ucraina. UE ar putea trimite 30.000 de militari ca forță de descurajare

Marea Britanie și Franța plănuiesc crearea unei "forțe de descurajare" europene de 30.000 de militari, destinată protejării Ucrainei împotriva unei noi agresiuni rusești, în cazul unui acord de încetare a focului, relatează Bloomberg. Acest demers depinde însă de sprijinul aerian și informațional al Statelor Unite, potrivit oficialilor occidentali citaţi. Președintele francez Emmanuel Macron și premierul britanic Keir Starmer vor călători săptămâna viitoare la Washington pentru a se întâlni cu Trump şi a discuta iniţiativa. 

de Georgiana Dulgheru

la 20.02.2025 , 14:30

Planul depinde dacă președintele Donald Trump este dispus să ofere protecția SUA, inclusiv sprijin aerian american și schimb de informații. Militarii europeni trimişi în Ucraina ar avea ca principal obiectiv supravegherea spațiului aerian al Ucrainei și a Mării Negre, potrivit oficialilor occidentali, citaţi de Bloomberg. 

Detaliile sunt încă în discuție, însă planul ar necesita cel mai probabil mai puțin de 30.000 de soldați europeni, care ar urma să fie desfășurați în marile orașe, porturi și zone cu infrastructură critică din Ucraina. Trupele europene nu ar urma să ajungă astfel în estul țării, adică pe actuala linie de front care ar putea deveni graniţă între Rusia şi Ucraina în cazul unui acord de pace. 

Marea Britanie și Franța încearcă în prezent să convingă alte state europene să contribuie la această forță de descurajare cu militari şi echipamente.  

Vezi și

Nu este clar nici dacă acest plan îl va satisface pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a fost exclus până acum de la discuțiile dintre SUA și Rusia. Zelenski a declarat că Ucraina nu va accepta niciun acord în care nu are un cuvânt de spus.

Pe acelaşi subiect

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat marți că Rusia nu va accepta trupe europene ca forțe de menținere a păcii în Ucraina, ridicând semne de întrebare asupra viabilității planului.

Ce rol ar juca România

În același timp, statele europene sunt divizate în privința implicării militare: Bulgaria, Slovacia, Croația și Polonia au exclus participarea cu trupe, iar Italia și Germania și-au exprimat scepticismul, Berlinul considerând discuțiile premature. Franța și Marea Britanie rămân cele mai implicate în conturarea inițiativei.

Planul anglo-francez ar necesita o desfășurare mai mică de trupe, comparativ cu o forță completă de menținere a păcii, deoarece oficialii consideră că un acord de pace, sprijinit de SUA și cu un spațiu aerian securizat, ar fi suficient pentru a oferi Ucrainei și populației sale un sentiment de siguranță.

Conform planului, aeronave militare ar fi staționate în Polonia și România, iar forțe terestre ar fi amplasate la granițele de est ale acestor țări, pentru a putea fi desfășurate rapid în Ucraina, dacă va fi necesar, au declarat oficialii. Drone, sateliți și avioane de supraveghere vor monitoriza activitatea de la frontiera Ucrainei cu Rusia. Două grupuri operative vor fi desfășurate în Marea Neagră: unul pentru deminarea apelor, iar celălalt pentru patrulare și supraveghere.

Administrația Trump pare dornică să încheie rapid un acord cu Rusia, fără a implica direct Ucraina în negocieri. Trump a declarat că Volodimir Zelenski trebuie să accepte condițiile impuse sau "nu va mai avea o țară".

Mai mult, SUA au indicat că nu vor desfășura trupe în Ucraina, iar o eventuală forță europeană nu ar fi protejată de garanțiile NATO. Acest lucru îngrijorează liderii europeni, care se tem că Rusia ar putea folosi orice acord ca pretext pentru a se regrupa și reînarma.

O "coaliție a celor dispuși" pentru Ucraina

Europa încearcă să formeze o alianță capabilă să mențină stabilitatea în Ucraina, dar fără o strategie clară și un angajament ferm al SUA, proiectul rămâne incert, punctează Bloomberg. 

Întrebarea fundamentală este dacă europenii sunt dispuși să intre într-o confruntare directă cu Rusia, în caz că va fi nevoie. Oficialii și analiștii avertizează că o eventuală desfășurare de trupe va trebui să fie pregătită pentru luptă, deoarece Rusia ar putea încălca încetarea focului imediat după semnarea unui acord, concluzionează Bloomberg. 

Georgiana Dulgheru Like
Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Cât vorbiţi la telefon pe zi?
Observator » Ştiri externe » Rolul României în planul european pentru Ucraina. UE ar putea trimite 30.000 de militari ca forță de descurajare