Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Familie distrusă în tragedia din Lisabona: o copilă de 3 ani rămâne orfană de tată, cu mama în stare critică

Portugalia a decretat joi zi de doliu naţional după deraierea, miercuri seară, a celebrului funicular Gloria, o atracţie turistică emblematică din Lisabona, soldată cu 15 morţi şi 23 de răniți, cinci dintre ei aflaţi în stare gravă. Printre supraviețuitorii tragediei se află o fetiţă germană de 3 ani. Din păcate, tatăl copilei a murit în accident, iar mama se află în stare critică la spital. 

de Veronica Micu

la 19.09.2025 , 17:32

Familie distrusă în tragedia din Lisabona: o copilă de 3 ani rămâne orfană de tată, cu mama în stare critică Familie distrusă în tragedia din Lisabona: o copilă de 3 ani rămâne orfană de tată, cu mama în stare critică - x.com

Se cunosc încă puține detalii despre identitatea celor 15 persoane decedate și a celor 23 de răniți în urma accidentului de miercuri seară, provocat de deraiera funicularului Gloria, la Lisabona.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

O fetiță germană de 3 ani a supraviețuit tragediei din Lisabona: tatăl a murit, mama e în stare critică

Articolul continuă după reclamă

Este însă confirmat că printre răniți se află un copil de trei ani, al cărui tată a murit, iar mama se află internată în spital. O sursă din poliţie a confirmat pentru publicaţia Observador că este vorba despre o familie de origine germană, aflată în funicular în momentul accidentului: tatăl a murit pe loc, iar mama este în stare critică şi luptă pentru viaţa ei, la spital. Fiica lor în vârstă de 3 ani a scăpat doar cu răni ușoare, fiind salvată de un agent al Poliției de Securitate Publică.

"Este vorba despre un coleg de-al nostru din Divizia de Investigații Criminale, unul dintre primii care au ajuns la locul tragediei. Se afla în zonă pentru activități de prevenire a criminalității", a confirmat sursa pentru Observador.

Potrivit CNN Portugalia, mama copilului se află în stare stabilă, dar este internată la terapie intensivă din cauza gravității leziunilor. Copilul, aflat sub protecția autorităților, urmează să fie consultat de un medic pediatru. Dintre cei 23 de răniți, se știe că doi sunt cetățeni spanioli, iar o femeie italiană a suferit o fractură la braț. Pe lângă tatăl copilului german, s-a confirmat și identitatea altei victime: conductorul funicularului, André Marques.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Joi a fost declarată zi de doliu naţional în Portugalia după ce 15 persoane au murit miercuri, când binecunoscutul funicular Gloria din Lisabona a deraiat şi s-a izbit de o clădire. Un purtător de cuvânt al serviciilor de urgenţă a declarat că printre victime se află şi cetăţeni străini, dar nu a identificat victimele şi nu a dezvăluit naţionalitatea acestora. 

Procurorii au deschis o anchetă pentru a stabili cauza accidentului. Imaginile au arătat epava vagonului galben şi alb - cunoscut sub numele de Elevador da Glória, care urcă şi coboară un deal abrupt din centrul Lisabonei în tandem cu unul care merge în direcţia opusă - prăbuşit pe o parte în strada îngustă pe care o traversează. Vagonul părea să se fi izbit de o clădire. Părţi ale vehiculului, fabricate în mare parte din metal, au fost distruse.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Martorii au declarat presei locale că tramvaiul a coborât în viteză dealul, aparent fără control. "A lovit clădirea cu o forţă brută şi s-a destrămat ca o cutie de carton...", a declarat Teresa d’Avó pentru canalul de televiziune portughez SIC. Un martor a spus că tramvaiul s-a răsturnat peste un bărbat care se afla pe trotuar. Se pare că accidentul s-a produs în jurul orei 18:00. Oficialii serviciilor de urgenţă au declarat că toate victimele au fost scoase din epavă în puţin peste două ore. SITRA, un sindicat, a transmis pe reţelele de socializare că unul dintre membrii săi a murit în accident.

"Este o zi tragică pentru oraşul nostru... Lisabona este în doliu, este un accident tragic, tragic", a declarat reporterilor Carlos Moedas, primarul capitalei portugheze.

Joi, zi de doliu național în Portugalia

Guvernul Portugaliei a declarat că joi va fi zi de doliu naţional. Într-o declaraţie a cabinetului prim-ministrului Luis Montenegro se menţionează că tragedia "a adus durere familiilor şi consternare întregii ţăr". Anchetatorii poliţiei inspectează locul accidentului, iar procuratura generală a anunţat că va deschide o anchetă oficială. 

Cauza accidentului nu este cunoscută momentan, însă presa din Portugalia a scris că totul ar fi avut loc din cauza unui cablu care asigura funcționarea mijlocului de transport. Mai mult, compania care operează funicularul a dat asigurări că a făcut mentenanţa anul trecut, dar, chiar şi aşa, angajaţii au raportat anterior probleme cu cablul de tensiune care cauza dificultăţi de frânare. "Probabil nu a fost o mentenanţă corespunzătoare pentru fluxul de trafic din aceşti ultimi ani, probabil a fost o supraîncărcare. Poate a fost un eşec în mentenanţă", a declarat un localnic.

Linia, inaugurată în 1885 şi clasificată ca monument naţional, leagă zona centrală a Lisabonei, în apropierea Pieţei Restauradores, de Bairro Alto (Cartierul de Sus), cunoscut pentru viaţa de noapte vibrantă. Este una dintre cele trei linii de funicular operate de compania municipală de transport public Carris şi este utilizată atât de turişti, cât şi de rezidenţi. Carris a declarat într-un comunicat că "toate protocoalele de întreţinere au fost respectate" inclusiv programele de întreţinere lunare şi săptămânale şi inspecţiile zilnice. Consiliul municipal din Lisabona a suspendat funcţionarea celorlalte tramvaie din oraş şi a dispus inspecţii imediate, au relatat mass-media locale. Linia Gloria transportă aproximativ 3 milioane de persoane anual, potrivit primăriei. Cele două vagoane ale sale, fiecare cu o capacitate de aproximativ 40 de persoane, sunt ataşate la capetele opuse ale unui cablu de transport, tracţiunea fiind asigurată de motoare electrice montate pe vagoane.

Veronica Micu Like

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat apartamente mai mici decât prevede legea datorită preţului?
Observator » Ştiri externe » Familie distrusă în tragedia din Lisabona: o copilă de 3 ani rămâne orfană de tată, cu mama în stare critică