Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galerie foto "Fiica mea, vă rog, salvați-mi copilul". Strigătul disperat al unei mame captivă în autobuzul prăbușit în Mestre. Doi muncitori din Gambia, printre eroii-salvatori

Disperare, țipete și gemete. Scene dramatice desfășurate chiar sub ochii lor. Doi muncitori din Gambia, care lucrau în Italia, au fost printre primii salvatori care au dat o mână de ajutor la scoaterea victimelor cumplitului accident din Mestre.

de Monica Palade

la 04.10.2023 , 10:25

S-au aruncat în flăcări pentru a scoate oamenii care erau încă în viață și implorau după ajutor. „N-am văzut niciodată ceva atât de rău”, au mărturisit eroii pentru Fanpage.it.

"Nu am mai văzut așa ceva, așa ceva atât de urât"

"Pompierii au fost cei care ne-au sunat cerând ajutor. Le-am dat o mână de ajutor în a scoate victimele afară. Erau atât de mulți oameni, nu i-am numărat. Unii erau morți. Nu am mai văzut așa ceva, așa ceva atât de urât", a declarat unul dintre salvatori, în vârstă de 27 de ani.

Articolul continuă după reclamă

"Ei aveau nevoie de ajutor. Dacă cineva are nevoie de ajutor, trebuie să acționăm", a mărturisit el la întrebarea dacă i-a fost frică. „Am auzit acest vuiet, nu-mi venea să cred că s-a prăbușit un autobuz”, a mai spus tânărul. „Am încercat să intervin folosind un stingător, apoi a sosit poliția și cu ei am scos niște oameni din autobuz”, mai spune gambianul.

„Erau mulți oameni înăuntru, am văzut și o fetiță. Cred că era străină, pentru că mama ei vorbea în engleză și striga „fiica mea, vă rog, salvați-mi copilul”, a mai explicat muncitorul.

La bordul autobuzului se afla de fapt un grup de turiști străini, printre care ucraineni, francezi, spanioli, croați și germani, care se întorceau la Marghera după ce fuseseră la Veneția. Singura victimă italiană a fost șoferul, Alberto Rizzotto, în vârstă de 40 de ani. Muncitorul de 27 de ani a spus și că l-a văzut pe șofer în cabina autobuzului, dar bărbatul era deja mort. Cel puțin 21 de morți și 18 răniți în urma teribilului accident.

Monica Palade Like

Cu o experienţă în presă de peste 20 de ani, s-a alăturat echipei observatornews.ro în luna ianuarie 2021.

Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că România se îndreaptă spre o direcţie bună?
Observator » Ştiri externe » "Fiica mea, vă rog, salvați-mi copilul". Strigătul disperat al unei mame captivă în autobuzul prăbușit în Mestre. Doi muncitori din Gambia, printre eroii-salvatori