Fostul prezentator CNN, Don Lemon, arestat pentru un protest faţă de poliţia ICE, la ordinul procurorului SUA
Jurnalistul Don Lemon, fost prezentator CNN, a fost arestat de autoritățile federale din SUA în legătură cu participarea sa la un protest la adresa ICE, care a avut loc acum mai bine de o săptămână la o biserică din Minnesota. Lemon susține că se afla acolo în calitate de jurnalist, nu de protestatar, și că arestarea sa este un atac la libertatea presei și la Primul Amendament al Constituției SUA. El a fost reținut joi noaptea în Los Angeles, în timp ce relata despre Premiilor Grammy.
Jurnalistul Don Lemon a fost reținut joi noaptea în Los Angeles, în timp ce relata despre gala Premiilor Grammy, în legătură cu un protest la o biserică din St. Paul, Minnesota, potrivit avocatului său. Avocatul său a declarat că Lemon a fost reținut de agenți federali, fără ca motivul arestării să fie dezvăluit.
Lemon, fost prezentator CNN, a spus că se afla la protest în calitate de jurnalist, nu ca protestatar. "Sunt aici doar să fotografiez, nu fac parte din grup… Sunt jurnalist", spune Lemon într‑un videoclip postat pe YouTube.
Procurorul general al Statelor Unite, Pam Bondi, a anunţat vineri că a ordonat arestarea lui Don Lemon, în legătură cu protestele organizate faţă de operaţiunile Serviciului federal pentru imigraţie şi vămi (ICE) din statul Minnesota. "La ordinul meu, în această dimineaţă (vineri), agenţi federali l-au arestat pe Don Lemon" şi alte trei persoane, inclusiv o jurnalistă independentă şi un fost candidat democrat la Camera Reprezentanţilor, a scris ea pe reţeaua X.
Pam Bondi a precizat că aceste arestări au avut loc în legătură cu "atacul" din 18 ianuarie asupra unei biserici din oraşul Saint Paul, capitala statului Minnesota, când protestatarii au perturbat o slujbă religioasă. "Don este jurnalist de peste 30 de ani, iar munca sa, protejată de Constituţie, în Minneapolis, nu este diferită de ceea ce a făcut întotdeauna", a declarat avocatul său, Abbe Lowell, într-un comunicat.
"Acest atac fără precedent împotriva Primului Amendament (al Constituţiei SUA, care protejează libertatea presei) şi această încercare flagrantă de a distrage atenţia de la numeroasele crize cu care se confruntă această administraţie nu vor rămâne fără răspuns", a adăugat el, asigurând că Don Lemon va contesta aceste acuzaţii "viguros şi hotărât în instanţă".
Prezentator vedetă al CNN până la demiterea sa în 2023, Don Lemon lucrează în prezent ca jurnalist independent. În ianuarie, el a relatat despre un protest faţă de ICE la o biserică din Saint Paul, unde manifestanţii credeau că directorul adjunct al biroului local al ICE oficia slujbe în calitate de pastor. Trei persoane au fost deja arestate săptămâna trecută pentru participarea la această demonstraţie.
Administraţia Trump a trimis Serviciul Federal pentru Imigraţie şi Vamă (ICE) să desfăşoare operaţiuni în forţă de arestare a migranţilor în mai multe oraşe cu conducere democrată. În Minnesota, lucrurile au scăpat de sub control după ce doi cetăţeni americani, Renee Good şi Alex Pretti, au fost ucişi de agenţi federali.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰