Observator » Evenimente » Tânără, moartă în accident de parapantă, sub ochii iubitului. O aripă s-a rupt în zbor

Video Tânără, moartă în accident de parapantă, sub ochii iubitului. O aripă s-a rupt în zbor

Georgiana Botez | Timp citire: 1 minut
Publicat la 16.03.2026, 19:17 | Modificat la 16.03.2026, 19:26

O studentă de 20 de ani a murit, sub privirile iubitului ei, după ce s-a prăbuşit cu o parapantă cu motor în judeţul Bihor. În accident a pierit şi pilotul care a încercat în zadar să redreseze parapanta până în ultima clipă. Ancheta care a început imediat a adus mari surprize. 

"Nu pot să cred aşa ceva! Nu pot să cred!"

Brigitta s-a ridicat în aer alături de un pilot în vârstă de 53 de ani, cu sute de ore de zbor la activ. Aseară, studenta a vrut să facă o cursă demonstrativă pentru iubitul ei care o urmărea de la sol. Parapanta s-a prăbuşit brusc, la scurt timp după decolare, de la 100 de metri altitudine.

"Foarte mult i-o placut. foarte mult. Da, da, nu singura, cu pilot. Cam aproximativ de 20 de ori", spune un apropiat.

Articolul continuă după reclamă

"Din spusele martorilor i s-a închis aripa şi când s-a deschis înapoi i s-au rupt suspantele. Nu, la 100 de metri nu cred", spune Vasile Oros, pilot.

Posibile cauze ale accidentului 

Echipele de salvare chemate la locul tragediei nu au putut să o readucă la viaţă nici pe studentă, nici pe pilot. Martor neputincios la întreaga nenorocire, iubitul tinerei a intrat în stare de şoc.

Criminaliștii și procurorii care au inspectat parapanta prăbuşită au descoperit o aripa uzată care s-a rupt în zbor.

Pe acelaşi subiect

Vremea imprevizibilă şi turbulenţele ar fi putut să grăbească şi ele ruperea parapantei. O expertiză tehnică amănunţită va arăta dacă tragedia putea fi evitată.