Furie în China după ce NATO și liderii G7 au numit-o o amenințare pentru Occident: Minciuni și intenții sinistre
Furie în China după ce atât summitul puterilor G7 din Anglia cât și summitul NATO de la Bruxelles s-au încheiat cu declarații finale care atrag atenția asupra amenințărilor care din China.
Luni, la Bruxelles a fost pentru prima dată când NATO a plasat China în centrul agendei sale. Răspunsul Chinei a fost furtunos. A acuzat pe NATO că a calomniat dezvoltarea pașnică a țării după ce liderii alianței au avertizat cu privire la „provocările sistemice” venite de la Beijing. Acțiunile Chinei, inclusiv extinderea arsenalului său nuclear, au amenințat „ordinea internațională bazată pe reguli”, susține NATO.
China a răspuns prompt că politica sa de apărare este „de natură defensivă” și a îndemnat NATO să „dedice mai multă energie promovării dialogului”. "Obiectivile noastre de apărare și modernizare militară sunt justificate, rezonabile, deschise și transparente", a declarat misiunea Chinei în Uniunea Europeană print-un comunicat. Aceasta a adăugat că NATO ar trebui să privească dezvoltarea Chinei într-o „manieră rațională” și „să nu se mai folosească de interesele și drepturile legitime ale Chinei ca de o scuză pentru a manipula politica blocului, a crea confruntări și a alimenta concurența geopolitică”. Declarația NATO a venit la sfârșitul summitului de o zi de la Bruxelles, luni. A marcat prima întâlnire a lui Joe Biden cu membrii NATO ca președinte al SUA.
De ce se concentrează NATO pe China?
Conform comunicatului summitului (declarație finală), „ambițiile declarate ale Chinei și comportamentul asertiv prezintă provocări sistemice pentru ordinea internațională bazată pe reguli și pentru domeniile relevante pentru securitatea Alianței”. „Rămânem preocupați de lipsa frecventă de transparență a Chinei și de utilizarea dezinformării”, spune acesta.
- Un prim echipaj va pleca spre Staţia Spaţială Chineză. Astronauţii vor face plimbări spațiale şi vor pregăti...
- NATO va adopta o actualizare a Articolului 5, pentru a include atacurile cibernetice. ”Articolul 5 e o obligație...
- Summitul G7 arăta că America nu chiar s-a întors, iar Europa nu este atât de unită. Ce-i dezbină pe SUA și pe...
"Nu intrăm într-un nou război rece și China nu este adversarul nostru, nu este inamicul nostru", a îndulcit tonul șeful NATO, Jens Stoltenberg adăugând că totuși "Trebuie să abordăm împreună, ca alianță, provocările pe care le pune securității noastre dezvoltarea Chinei".
China este una dintre cele mai importante puteri militare și economice din lume, al cărei partid comunist aflat la guvernare controlează viață politică și întreaga societate. Armata chineză are în prezent cel mai mare număr de soldați din lume, cu peste două milioane de angajați în serviciul activ. NATO a devenit din ce în ce mai îngrijorat de capacitățile militare în creștere ale Chinei, pe care o consideră o amenințare la adresa securității și a valorilor democratice ale membrilor săi.
În ultimii ani, alianța s-a îngrijorat tot mai mult cu privire la activitățile Chinei în Africa, unde a înființat baze armate.
China a reacționat furios și după declarația G7
Într-o declarație comună la sfârșitul unui summit de trei zile, liderii țărilor G7 au cerut Chinei să „respecte drepturile omului și libertățile fundamentale”. Au criticat China pentru abuzurile împotriva grupului minoritar musulman uigur și represiunile împotriva activiștilor pro-democrație din Hong Kong.
Ambasada Chinei în Marea Britanie a acuzat G7 de „acuzații nefondate”. "Nu mai calomniați China, încetați să vă mai amestecați în treburile interne ale Chinei și încetați să loviți interesele Chinei", a declarat luni un purtător de cuvânt. Ambasada chineză din Marea Britanie a mai acuzat „intenții sinistre ale câtorva țări precum Statele Unite”.
Cum va răspunde China, numită o amenințare de către Occident
Beijingul este deja furios în mod public. A acuzat G7 de „minciuni, zvonuri și acuzații nefondate”. Săptămâna trecută, ca reacție la declarația lui Jens Stoltenberg, asupra legăturilor militare dintre China și Rusia, un purtător de cuvânt al ministerului de externe a cerut alianței „să abandoneze mentalitatea războiului rece și prejudecățile ideologice”.
Dar analiștii chinezi urmăresc demult mișcările NATO în Asia și pun la îndoială intenția alianței în regiune. În 2013, de exemplu, secretarul general de la acea vreme, Anders Fogh Rasmussen, a făcut prima sa vizită la Seul pentru a-și „întări parteneriatul” cu Coreea de Sud. Și în 2019, secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, a cerut alianței să se adapteze la „concurența strategică chineză”, făcând mai explicită îngrijorarea NATO cu privire la China.
Ce este NATO 2030
Provocarea reprezentată de China se reflectă acum într-un document numit NATO 2030. ”NATO trebuie să dedice mult mai mult timp, resurse politice și acțiuni provocărilor de securitate ridicate de China”, susțin experți NATO.
Situația actuală era inevitabilă. La urma urmei, prăpastia dintre China și democrațiile occidentale a crescut de ceva timp. În vocabularul de la Beijing, SUA și aliații săi încearcă să submineze interesele lor fundamentale. Și, în viziunea NATO, valorile sale par a fi fundamental incompatibile cu cele ale Chinei, scrie Vincent Ni China corespondent de afaceri internaționale pentru The Guardian.
Totuși, noul consens al NATO privind China este o construcție delicată. Divergențele politice în rândul celor 30 de membri ai NATO - de la SUA la Turcia până la Macedonia de Nord - sunt o realitate cotidiană. Acestea sunt considerate „periculoase” chiar de către autorii NATO 2030, „pentru că divergențele politice permit actorilor externi, și în special Rusiei și Chinei, să exploateze diferențele din alianță și să profite de aliații individuali în moduri care pun în pericol colectivitatea, interesele și securitatea comună", au avertizat autorii.
Dincolo de retorică, ce însemna în practică pivotul NATO către Chinei - de exemplu, ce atu-uri ar putea folosi în mod util într-o confruntare cu China - rămâne încă de văzut, a spus Raffaello Pantucci, membru asociat la Royal United Services Institute, un think-tank pentru apărare și securitate din Londra. „Partea interesantă, care nu va fi foarte discutată în vest, este că toate acestea se întâmplă în timp ce NATO rămâne desfășurată la frontierele Chinei în Afganistan. Și, în timp ce nimeni nu a acordat atenție, China și-a intensificat retorica despre faptul că Afganistanul este folosit de Statele Unite ca bază pentru a agita spiritele în Xinjiang ”, a spus Pantucci. "NATO ar ajunge cu ușurință în mijlocul acestui lucru."
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰