Video Gerul a pus stăpânire pe Europa: Germania, sub cod roşu de ninsoare, iar poleiul a devenit problematic în Franţa şi Marea Britanie
Gerul, ninsoarea şi poleiul au pus deja stăpânire pe o mare parte a Europei. În Portugalia, o furtună puternică a fost urmată de inundaţii la Lisabona. Astăzi, situaţia va fi deosebit e grea în Franţa, ţară pentru care şi Ministerul Afacerilor Externe din România a emis un avertisment de călătorie. Iar vremea nu este mai blândă nici dincolo de Ocean: Statele Unite se confruntă atât cu viscolul, cât şi cu furtuni şi tornade.
În aproape toată partea de nord a Franţei, inclusiv Parisul şi împrejurimile sale, este, astăzi, în vigoare codul portocaliu de zăpadă şi polei. Pe marile aeroporturi ale capitalei vor fi anulate între 20 şi 25 la sută din zboruri. Ministerul de Externe le recomandă călătorilor români să verifice programul actualizat de zbor şi să ajungă cât mai devreme la aeroport, deoarece şi traficul rutier va fi perturbat.
Anne-Sophie Warmont, jurnalistă: După cum vedeţi, zăpada rezistă pe şosea, iar maşinile circulă cu extrem de multă atenţie. Recomandarea de a merge foarte încet trebuie respectată astăzi.
Poleiul a făcut deja primele victime: trei persoane şi-au pierdut viaţa într-un accident petrecut pe o autostradă din estul Franţei. Locuitorii Parisului sunt îndemnaţi să renunţe la deplasări şi, dacă este posibil, să lucreze de acasă. Iar cursele autobuzelor şcolare sunt anulate în mai multe regiuni.
Cod roşu de ninsoare în Germania
Un avertisment cu cod roşu pentru ninsoare a fost emis şi în zona alpină din sudul Germaniei, unde, totuşi, oamenii sunt obişnuiţi cu zăpezile mari.
Iar în Marea Britanie, meteorologii avertizează că va continua haosul provocat de ninsoare şi polei, mai ales în nordul Angliei şi în Scoţia. Starea de urgenţă a fost decretată în insulele Shetland, unde, în urma unei avarii, mii de locuinţe au rămas fără curent, pe o temperatură mult sub limita îngheţului.
În Portugalia, iarna încă nu a venit, dar vremea este la fel de severă. Câteva cartiere ale Lisabonei au fost inundate după o furtună deosebit de puternică venită din oceanul Atlantic. Alături de serviciul de urgenţă au fost mobilizaţi şi militari pentru a evacua apa care pătrunsese peste tot.
Multe locuinţe, multe clădiri comerciale au fost afectate de inundaţie şi sunt mari pagube. Valul ploilor torenţiale s-a deplasat spre est şi a trecut graniţa Spaniei unde a provocat, de asemenea, inundaţii.
Un alt front major de furtuni străbate centrul Statelor Unite, cu manifestări diferite în funcţie de latitudine: în nord, ninsoare, viscol şi ger, iar în sud, vânt puternic şi chiar tornade. Mai multe persoane sunt rănite în Texas şi Oklahoma, unde tornadele au distrus zeci de case.
Isela Gonzales: Casa s-a zguduit, s-a zguduit foarte tare şi am auzit-o pe mama care striga, deoarece copiii mei erau la ea în casă.
Din fericire, nu s-au înregistrat decese. Mai la nord, câteva autostrăzi au fost închise din cauza gheţii sau a stratului de zăpadă care a trecut pe alocuri de 50 de centimetri. Sute de curse aeriene au fost anulate sau amânate atât la Denver cât şi la Dallas.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰