Gigantul auto care ar putea tăia până la 7.700 de locuri de muncă. Compania intră în negocieri cu angajaţii
BMW şi reprezentanţii salariaţilor urmează să intre în negocieri, după ce constructorul german de automobile premium a lansat săptămâna aceasta un avertisment privind profitul şi a anunţat că va accelera măsurile de eficientizare, relatează Reuters, potrivit News.ro.
Este al treilea avertisment privind profitul emis de BMW în ultimii trei ani, compania indicând din nou slăbiciunea pieţei chineze, cea mai mare piaţă auto din lume, drept unul dintre principalii factori ai deteriorării perspectivelor financiare. Grupul a invocat şi presiunile asupra costurilor generate de conflictul din Orientul Mijlociu şi de creşterea preţurilor energiei.
Potrivit analiştilor care au participat la discuţiile cu managementul companiei, BMW ar putea accelera reducerea costurilor, inclusiv prin diminuarea numărului de angajaţi în Europa şi prin intensificarea procesului de localizare a producţiei în America de Nord şi China.
Reprezentanţii consiliului angajaţilor au transmis că lucrează la identificarea unor soluţii viabile prin dialog cu managementul şi cu respectarea responsabilităţilor faţă de salariaţi, fără a oferi detalii suplimentare despre negocierile viitoare.
Spre deosebire de concurenţii săi germani, Volkswagen şi Mercedes-Benz Group, BMW nu a anunţat până acum programe masive de concedieri. Totuşi, efectivele companiei au scăzut uşor în 2025, iar această tendinţă este aşteptată să continue şi în 2026.
Noul director general, Milan Nedeljkovic, a declarat că grupul va intensifica măsurile structurale de reducere a costurilor. BMW estimează în prezent o reducere a forţei de muncă globale cu până la 5% până la sfârşitul anului 2026.
Cu aproape 155.000 de angajaţi la nivel mondial, această ţintă ar putea însemna eliminarea a până la 7.700 de locuri de muncă.
Compania a precizat însă că reducerea personalului va fi realizată în principal prin plecări naturale, pensionări şi neînlocuirea unor posturi vacante, nu prin concedieri colective.
Acţiunile BMW au coborât în această săptămână la cel mai redus nivel din ultimii aproape şase ani, după ce compania şi-a redus estimările privind profitul pentru 2026. Analiştii consideră că scăderea cererii din China şi concurenţa tot mai puternică a producătorilor chinezi de vehicule electrice reprezintă provocările majore pentru industria auto europeană.
