Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Directorul OMS pentru Europa, îngrijorat de eficacitatea vaccinurilor asupra mutațiilor Covid: ”Țările să își extindă capacitatea de secvențiere genomică”

Europa și grupurile farmaceutice trebuie să colaboreze pentru a accelera vaccinările împotriva Covid-19, a declarat vineri Hans Kluge, directorul european al Organizației Mondiale a Sănătății, într-un interviu acordat AFP, în care și-a exprimat îngrijorarea cu privire la eficacitatea vaccinurilor asupra noilor tulpini de virus.

de Ana Maria Ghiarasim

la 05.02.2021 , 10:52

Hans Kluge, directorul OMS pentru Europa, îngrijorat de eficacitatea vaccinurilor asupra mutațiilor Covid
Hans Kluge, directorul OMS pentru Europa, îngrijorat de eficacitatea vaccinurilor asupra mutațiilor Covid - Abaca Press / AA/ABACA via Hepta
  • În Uniunea Europeană, doar 2,5 la sută din populație a fost vaccinată cu prima doză de ser anti-Covid.
  • Dintre cele 53 de țări din regiunea europeană a OMS, 37 au raportat cazuri ale tulpinei britanice.

"Trebuie să ne unim forțele pentru a accelera vaccinările", a declarat directorul OMS Europa, Hans Kluge, pentru AFP.

„Companiile farmaceutice trebuie să-și unească eforturile pentru a crește drastic capacitatea de producție ... de asta avem nevoie”, a mai spus Kluge.

2,5% din populația UE a fost vaccinată anti-Covid

Articolul continuă după reclamă

În Uniunea Europeană, doar 2,5 la sută din populație a fost vaccinată cu prima doză de ser, deși anunțurile mai multor laboratoare referitoare la grăbirea livrărilor de ser au ridicat speranța unei accelerări a vaccinării.

Întrebat dacă vaccinurile disponibile începând încă din luna decembrie ar fi eficiente împotriva noilor tulpini de coronavirus, Kluge a răspuns: "Aceasta este marea întrebare. Sunt îngrijorat".

„Trebuie să fim pregătiți pentru noi mutații problematice ale virusului”, a avertizat el, solicitând țărilor să își extindă capacitatea de secvențiere genomică.

„Este o amintire crudă că virusul are încă stăpânire asupra ființei umane”, a spus Hans Kluge.

Tulpina britanică a coronavirusului, larg răspândintă în UE

Dintre cele 53 de țări din regiunea europeană a OMS - care include mai multe țări din Asia centrală - 37 au raportat cazuri ale variantei britanice și 17 au înregistrat cazuri ale variantei sud-africane.

În timp ce lupta împotriva pandemiei pare acum mai dificilă decât în ​​decembrie, când primele vaccinuri au devenit disponibile, Kluge a rămas optimist.

Hans Kluge a reiterat apelul OMS ca țările bogate să manifeste solidaritate față de națiunile sărace care nu pot cumpăra vaccinuri, îndemnându-i pe cei bogați să împartă dozele, după ce au imunizat o parte din propria populație.

România are capacitate redusă de secvențiere genomică

În România există doar trei aparate de secvenţiere: la Institutul Cantacuzino, Matei Balş şi la o clinică privată, iar chiturile de testare costă 500 de euro pentru o singură probă.

Până acum, aproxmativ 30 de cazuri de contaminare cu noua tulpină britanică au fost identificate în România. Cazurile au apărut în Bucureşti, Giurgiu, Suceava, Cluj, Vâlcea, Ilfov, Bihor şi Dâmboviţa.

Noua mutaţie a virusului, care face ravagii în Barea Britanie, a fost confirmată pentru prima dată în România, pe 8 ianuarie.

Un raport al Departamentului de Sănătate britanic arată că noua tulpină de Covid nu pare să fie mai periculoasă şi nu cauzează forme mai severe ale bolii. Dar, pentru că este mult mai contagioasă, există riscul ca sistemele sanitare să fie copleşite în următoarele săptămâni şi luni.

Un studiu publicat de Public Health England arată că cei care au fost infectaţi cu noua variantă nu prezintă un risc crescut de reinfectare şi că rata de mortalitate nu a fost mai mare.

Ana Maria Ghiarasim Like

Ana-Maria Ghiarasim are o experienţă în presa online de mai bine de 10 ani, iar din martie 2020 este Editor de Content la Observatornews.ro. ...

Întrebarea zilei
Aţi avea încredere să cumpăraţi o locuinţă nouă cu criptomonede?
Observator » Ştiri externe » Directorul OMS pentru Europa, îngrijorat de eficacitatea vaccinurilor asupra mutațiilor Covid: ”Țările să își extindă capacitatea de secvențiere genomică”