Igor Dodon vrea să scoată în afara legii partidele unioniste din Republica Moldova
Mişcările şi partidele unioniste ar putea fi interzise în Republica Moldova, propune preşedintele Igor Dodon, care urmează să înainteze un proiect de lege în acest sens, relatează UNIMEDIA.
Mişcările şi partidele unioniste ar putea fi interzise în Republica Moldova, propune preşedintele Igor Dodon, care urmează să înainteze un proiect de lege în acest sens, relatează UNIMEDIA.
"În Constituţie este indicat expres că orice organizaţie politică sau obştească care pledează pentru lichidarea suveranităţii şi independenţei Republicii Moldova este anticonstituţională. Exact aşa prevedere este şi în România”, a spus Dodon într-o conferinţă de presă.
“Nu vreau nimic mai mult, decât mai departe această prevedere a Constituţiei să se regăsească în legile organice la fel ca în România. Vom lua exact ce-i prevăzut în legislaţia României. Exact ca-n România, ca fraţii. Se referă la toţi. Şi la cei care vor unirea cu România, şi cei care vor unirea cu Rusia”, a adăugat Dodon.
El a precizat că va înainta un asemenea proiect de lege în toamna anului curent.
"Vom înregistra în toamnă o iniţiativă a preşedintelui privind interzicerea prin lege a oricărui partid sau organizaţii obşteşti care pledează pentru lichidarea statalităţii”, a conchis Dodon.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰