Video Implozia submersibilului Titan, un dezastru anunțat din timp. Zeci de oameni ar fi atras atenția asupra problemelor pe care le avea nava
Tragedia din Atlantic, în urma căreia cinci oameni au murit la bordul unui submarin, este un dezastru anunţat din timp. Presa internaţională a descoperit zeci de oameni care au atras atenţia că ambarcaţiunea nu e sigură. Printre ei, doi americani tată şi fiu, care au refuzat în ultimul moment să urce la bord.
Expediţiile la epava Titanicului au început în 2021, cu doi mai târziu decât era programat iniţial. Unul din primii pasageri ai submarinului a fost şi printre cei care au tras un semnal de alarmă.
Karl Stanley, expert în submersibile: "Am fost la bord în timpul celei de-a doua scufundări la mare adâncime făcută de Titan, în Bahamas. Prima a fost făcută de Stockton însuşi. A auzit fibra de carbon cum trosneşte şi ne-a avertizat să fim pregătiţi pentru asta. Am putut să conduc submarinul către zone mai adânci doar după felul în care trosnetele erau mai puternice."
Urmarea a fost că proprietarul companiei Stockton Rush a făcut schimbări pentru ca ambarcaţiunea să fie mai sigură. Tocmai una dintre modificări ar fi greşeala fatală, potrivit experţilor.
Jasper Graham-Jones, inginer mecanic: "Un submersibil normal este de obicei rotunjit. În cazul de faţă, efectiv l-au lungit pentru a avea mai mult spațiu în interior pentru clienți și pentru alți oameni. L-au lungit, iar acesta este lucrul hotărâtor."
- ANIMAŢIE. Cum s-a produs implozia submersibilului Titan. Salvatorii au ştiut că incidentul a avut loc imediat...
- Tragedia submersibilului Titan poate avea loc din nou? Avertismentele experţilor legate de reglementarea mai dură a...
- Fiul de 19 ani al miliardarului pakistanez nu ar fi trebuit să fie la bordul Titan: "Era îngrozit, dar a vrut să-i...
- Zi de foc pentru trupele ucrainene. Peste 260 de atacuri ruseşti, din toate direcţiile, la Pokrovsk
- Cel mai ambiţios proiect al omenirii. Un milionar anonim finanţează crearea primei aşezări umane subacvatice
Patronul Oceangate se apără
Patronul companiei a spus mereu că toate acuzaţiile sunt nefondate. Doi ani şi zeci de scufundări mai târziu, compania avea o mulţime de clienţi. Printre ei şi unii care renunţau în ultima clipă. De exemplu, doi americani ar fi trebuit să fie la bord chiar în expediţia fatală. Au refuzat după ce au văzut cum arată submersibilul.
Jay Bloom, om de afaceri: "Este o experienţă ireală. Arătau poze ale oamenilor care au murit. Când am văzut fotografiile acelui cuplu tată - fiu m-am gândit la mine şi la fiul meu, puteam să fim noi."
Îndoieli a avut şi miliardarul britanic Hamish Harding. Prietenii spun că a trecut peste ele pentru că îşi dorea foarte mult să vadă epava. Prietenul lui, scufundătorul francez Paul-Henri Nargeolet, voia să recupereze sistemul telegraf aflat la bordul navei.
Bernard Cauvin, preşedinte muzeu oceanografic: "Acest obiect, stația care a fost folosită de Titanic pentru a comunica cu stația Newfoundland și apoi pentru a comunica cu navele care veneau în salvare era un obiect emblematic, în opinia lui, care trebuia recuperat."
Garda de coastă canadiană s-a alăturat anchetei pentru a afla cât de sigur era vasul şi de ce alarma a fost dată cu opt ore întârziere.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰