Împuşcături în plină stradă într-o zonă turistică din Franţa. Un om a murit, alţi 5 au fost răniţi
Un om a murit şi alţi 5 au fost răniţi după ce un bărbat a deschis focul în faţa blocului în care locuia. După atac, agresorul s-a ascuns în imobil, unde s-a sinucis la câteva ore după ce clădirea a fost înconjurată de poliţişti şi jandarmi.
Un om a murit şi alţi 5 au fost răniţi după ce un bărbat a deschis focul în faţa blocului în care locuia. După atac, agresorul s-a ascuns în imobil, unde s-a sinucis la câteva ore după ce clădirea a fost înconjurată de poliţişti şi jandarmi. Motivul atacului din localitatea corsicană Bastia rămâne necunoscut, dar anchetatorii exclud pista teroristă.
Starea de panică a durat câteva ore ore în cartierul Montesoro din Bastia.
Haosul a început când bărbatul, care se pare că este un funcţionar public local în Corsica, a atacat cu o lamă mai multe persoane aflate pe stradă. Ulterior, individul de aproximativ 60 de ani a tras mai multe focuri de armă.
Atacatorul s-a baricadat apoi în locuinţa sa, luând, se pare, doi ostatici. La scurt timp, poliţia şi jandarmeria au instaurat un perimetru de securitate, însă abia după lăsarea întunericului criza s-a încheiat.
În cele din urmă, după asaltul forţelor de intervenţie, trupul atacatorului a fost găsit în locuinţa sa, fără suflare.
Din primele informaţii, bărbatul mai fusese condamnat de două ori în trecut pentru violenţă armată. Primarul din Bastia a transmis că locatarii imobilului au fost evacuaţi şi instruiţi să îşi petreacă noaptea în hoteluri sau la rude, pentru a permite poliţiei să facă cercetări în clădire.
Motivul din spatele acestui atac rămâne necunoscut, dar anchetatorii au respins posibilitatea unui act de terorism.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰