În ciuda eforturilor lui Trump, Camera Reprezentanților intenţionează să voteze publicarea dosarelor Epstein
În ciuda faptului că este Cameră înferioară, decizia Camerei Reprezentanţilor de a vota marţi publicarea dosarelor Epstein este de natură să-i dea emoţii lui Trump, în contextul în care în această săptămână a mai fost dat publicităţii un e-mail al lui Epstein, datând din 2019, din care reiese că preşedintele Statelor Unite ştia foarte bine cu ce se ocupa acesta, scrie Mediafax.
Repetatele eforturi ale lui Donald Trump de a împiedica votarea publicării dosarelor Epstein s-au dovedit inutile, odată cu o decizie luată în Camera Reprezentanților (camera inferioară a Congresului american).
Liderii Republicani ai Camerei intenționează să voteze marți publicarea dosarelor Epstein, relatează Politico, după ce au reușit să treacă peste președintele acestui for, Mike Johnson, printr-o petiție de eliberare din funcție.
Decizia este, într-adevăr, provizorie, dar este privită (de către sursele sub anonimat ale publicației citate) drept un succes al reprezentanților Thomas Massie (republican din Kentucky) și Ro Khanna (democrat din California) de a-l ocoli pe Johnson, șef al Camerei, și de a impune un vot în plen asupra proiectului de lege bipartizan care obligă Departamentul de Justiție să publice toate documentele sale referitoare la defunctul infractor, Jeffrey Epstein.
Trump, încercări repetate de a opri publicarea dosarelor Epstein
De cealaltă parte, președintele Donald Trump a făcut încercări repetate de a anula acest efort, însă Johnos spune că intenționează să acționeze rapid pentru a organiza votul și a rezolva problema.
Comisia pentru Regulile Camerei ar urma ca luni seara să aprobe o măsură procedurală pentru a avansa spre examinare opt proiecte de lege, inclusiv o formulă menită să consolideze legislația Epstein.
Dacă această măsură e aprobată în plen, probabil marți după-amiaza devreme, ar putea urma imediat o dezbatere și un vot final asupra proiectului Epstein.
Liderii republicani iau în considerare amânarea votului
Liderii republicani iau în considerare amânarea votului, până marți seara.
Surse bine informate din interiorul Camerei prognozează ca zeci de republicani să sprijine proiectul de lege, care, ulterior, ar trebui aprobat de Senat și semnat de Trump, lucru care ar putea să dureze săptămâni întregi de controversate discuții și aluzii pe tema legăturii lui Trump cu Epstein.
În săptămâna care se încheie a fost publicat un e-mail din 2019 de către Comitetul de Supraveghere al Camerei reprezentanților, în care Epstein scria că Trump "știa despre fetele" pe care le trafica, dar Trump a negat orice faptă ilegală și nu există dovezi care să sugereze că Trump a participat la operațiunea de trafic a lui Epstein.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰