Antena Meniu Search
x

În India încep azi cele mai ample alegeri din lume. Un miliard de oameni sunt așteptați la urne până pe 1 iunie

Alegeri în India. Un miliard de alegători sunt aşteptaţi la urne între 19 aprilie şi 1 iunie pentru alegerile generale din India, transmite news.ro. Potrivit sondajelor, BJP, partidul naţionalist hindus, rămâne favorit. Dacă va câştiga, premierul Narendra Modi va fi reales pentru un al treilea mandat.

de Redactia Observator

la 19.04.2024, 10:26

Modi, care se află la putere de zece ani, provine din mişcarea naţionalistă hindusă. Procesul de hinduizare, precum şi o derivă autoritară a puterii, au retrogradat India în clasamentul democraţiei. Dacă Narendra Modi va fi reales, va deveni India o democraţie cu adevărat iliberală? Este supravieţuirea democraţiei indiene una dintre mizele acestor alegeri? Sunt întrebări care însoţesc scrutinul gigantic din India.

În India se dă startul vineri celui mai amplu scrutin din lume, iar premierul Narendra Modi încearcă să obţină un al treilea mandat în funcţie pe baza creşterii economice, a bunăstării, a popularităţii sale personale şi a naţionalismului hindus.

Votul opune Partidul Bharatiya Janata (BJP) al lui Modi unei alianţe formate din peste 20 de partide de opoziţie care îl provoacă cu promisiuni de creştere a acţiunilor afirmative, mai multe ajutoare sociale şi ceea ce spun ele că este necesar de făcut pentru a salva instituţiile democratice de la regimul dictatorial al lui Modi.

Şapte etape ale alegerilor

Exerciţiul gigantic la care participă aproape un miliard de alegători se va întinde pe parcursul a şapte zile în cea mai populată ţară din lume, în toiul temperaturilor de vară. Se încheie pe 1 iunie, iar voturile vor fi numărate pe 4 iunie. Vineri, în cea mai amplă dintre cele şapte etape, vor vota 166 de milioane de alegători din 102 circumscripţii în 21 de state şi teritorii.

X (Twitter)

Sondajele sugerează că BJP va câştiga cu uşurinţă o majoritate, chiar dacă alegătorii au preocupări serioase cu privire la şomaj, inflaţie şi suferinţă rurală în această economie majoră, cu cea mai rapidă creştere din lume.

Miza şi suspansul se leagă de un singur aspect: Îşi poate îmbunătăţi BJP victoria din 2019? Cât de mult? "În următorii cinci ani, vom duce naţiunea noastră în primele trei economii ale lumii, vom lansa un asalt final şi decisiv împotriva sărăciei, vom deschide noi căi de creştere ... vom dezvălui următoarea generaţie de reforme şi vom lua o serie de decizii şi acţiuni în favoarea poporului", a promis Modi în manifestul electoral al BJP.

"Garanţia lui Modi" de a îndeplini promisiunile

Manifestul şi tema campaniei BJP se intitulează "Modi Ki Guarantee" sau "garanţia lui Modi" de a îndeplini promisiunile făcute alegătorilor, subliniind astfel discursul neobişnuit, centrat pe lider, de tip prezidenţial, într-un sistem parlamentar.

Dacă va câştiga, Modi va fi doar al doilea prim-ministru indian care va fi ales de trei ori la rând, după liderul de după independenţă Jawaharlal Nehru. Modi spune că primele sale două mandate au fost de tip aperitiv, iar felul principal va fi servit în cel de-al treilea mandat.

Pentru a atrage alegătorii, panourile BJP din oraşe şi municipii evidenţiază o serie de realizări, inclusiv istorica aterizare a Indiei la polul sud al Lunii şi lupta împotriva corupţiei.

Naţionalismul hindus este o temă cheie. Guvernul lui Modi şi BJP sunt acuzaţi de critici că discriminează sau vizează cele 200 de milioane de musulmani minoritari din India pentru a mulţumi baza hindusă dură - acuzaţii pe care ambele le neagă. Violenţe sporadice între hinduşi şi musulmani continuă să izbucnească.

Opoziția este slabă și fragmentată

Alianţa de opoziţie INDIA susţine că alegerile sunt o bătălie ideologică, care se duce pentru a împiedica BJP să pună capăt Constituţiei şi sistemului democratic.

Rahul Gandhi, liderul principalului partid de opoziţie, Congresul, a declarat că BJP caută întotdeauna să distragă atenţia de la problemele majore, cum ar fi şomajul şi creşterea preţurilor. "Uneori, premierul se scufundă în ocean, alteori se află într-un hidroavion, dar nu vorbeşte despre probleme", a declarat Gandhi, referindu-se la acţiuni larg mediatizate ale lui Modi din ultimele luni.

În timp ce alianţa opoziţiei s-a străduit să îşi sudeze unitatea şi să prezinte candidaţi comuni împotriva BJP, a acuzat guvernul că îi refuză condiţii de concurenţă echitabile prin arestarea liderilor opoziţiei în cazuri de corupţie şi prin creşteri uriaşe de taxe înainte de vot - acuzaţii pe care guvernul le neagă.

Chandrachur Singh, care predă politica la Colegiul Hindu din Delhi, a declarat că BJP are un avantaj clar, dar se confruntă, de asemenea, cu provocări reale. "Nu este un scrutin lipsit de probleme", a spus el. "Există probleme ce ar fi putut duce la eşecul accederii (lui Modi) în funcţie. Dar acesta este un lucru care nu este canalizat sau exploatat de o opoziţie fragmentată, divizată şi slabă. Asta este ceea ce provoacă un fel de deziluzie în rândul alegătorilor şi permite BJP-ului să avanseze", arată expertul.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei
Veţi mai comanda de pe Shein şi Temu dacă vor creşte taxele?
Observator » Stiri externe » În India încep azi cele mai ample alegeri din lume. Un miliard de oameni sunt așteptați la urne până pe 1 iunie