Inflație la nivel record în ultimii 40 de ani, în Marea Britanie. Ce alimentează creșterea alarmantă
Valul de inflație care afectează întreaga planetă a lovit din plin și Marea Britanie. Datele oficiale indică faptul că aceasta a ajuns la 9%, un record al ultimelor patru decenii. Analiștii atrag atenția asupra faptului că această creștere a ratei inflației vine pe fondul scumpirilor din domeniul energiei, notează The Guardian.
Pe lângă creșterea facturilor pentru electricitate și gazele naturale, inflația cu care se confruntă britanicii vine la pachet cu o creștere a costurilor pentru transport și alimente. Primele afectate de această situație sunt familiile cu venituri mici și medii.
Oficiul Național de Statistică a declarat că majorarea cu 54% a plafonului prețurilor la energie în luna aprilie, care a dus factura medie anuală la gaze și energie electrică la aproape 2,000 de lire sterline, a fost principalul motiv pentru creșterea indicelui prețurilor de consum în luna martie.
Reprezentanții mediului de afaceri au declarat că toate sectoarele industriei și comerțului suferă de creșterea bruscă a costurilor legate de energie. Multe afaceri se confruntă din această cauză cu o criză similară cele din timpul pandemiei Covid-19, cu precizarea că acum nu mai au parte de același sprijin din partea guvernului de la Londra.
Prețurile medii la benzină au crescut la un record de 1,618 lire pe litru în aprilie 2022, de la 1,255 lire anul trecut. Motorina a fost un alt factor care a stat la baza creșterii indicelui prețurilor de consum de la 7% în februarie, după ce costul mediu la pompe a atins un nivel record de 1,761 lire pe litru, ceea ce a dus la o creștere medie în ultimele 12 luni a carburanților cu 31.4%.
Perspectivele unei crize în Marea Britanie
Situația economică din Marea Britanie se complică și pe fondul eliminării măsurilor de reducere temporară a TVA-ului pentru operatorii din industria horeca. Patronii restaurantelor și hotelurilor atrag atenția asupra faptului că revenirea la un TVA de 20% ajunge să fie transferată clienților.
O scădere abruptă a valorii lirei pe piețele valutare a exercitat o presiune suplimentară asupra economiei prin creșterea costurilor legate de importuri. Lira sterlină s-a depreciat în fața dolarului american, de la 1,30 dolari luna trecută la 1,22 dolari săptămâna trecută.
Băncile de alimente au raportat o creștere a cererii de pachete după creșterea facturilor la energie, în timp ce mulți proprietari de afaceri mici au spus că o combinație de costuri mai mari și creșteri de taxe i-au împins la marginea falimentului.
Cifrele de la Resolution Foundation arată că cei mai săraci 10% dintre britanici s-au confruntat cu o rată a inflației de 10,2% în aprilie, semnificativ mai mare decât cea 8.7% care afectează primii 10% dintre cei mai bogați britanici. Institutul pentru Studii Fiscale a sugerat că rata inflației cu care se confruntă cele mai sărace gospodării ar putea fi mai aproape de 11%.
Ce soluții sunt pentru a opri creșterea prețurilor
Previziunile conform cărora inflația ridicată și lipsa de lucrători calificați au început deja să împingă economia Regatului Unit în recesiune sunt de așteptat să pună mai multă presiune asupra britanicilor.
Se preconizează că oficialii de la Banca Angliei vor lua măsuri legate de creșterea inflației la reuniunea lor din iunie, prin creșterea ratelor dobânzilor pentru a patra oară din decembrie 2021. Cu toate acestea, opiniile sunt împărțite cu privire la cât de mult va merge mai departe banca centrală pentru a stimula costurile de împrumut în cazul în care economia se contractă în vara și toamna. James Smith, economist, a declarat că este probabil ca banca să majoreze ratele de două ori înainte de a se opri.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰