Pieţele, muzeele şi palatele Veneţiei sunt sub ape, după inundaţii teribile (Video)
De două zile, Veneţia arată lumii întregi o altă faţă. Cele mai grave inundaţii din ultimele decenii au lăsat dezastru în urmă. Apele mării au intrat în Catedrala San Marco, în muzee, palate, magazine şi hoteluri de lux. Doi oameni au murit pe una din insulele lagunei, inundată în întregime şi acum.
De două zile, Veneţia arată lumii întregi o altă faţă. Cele mai grave inundaţii din ultimele decenii au lăsat dezastru în urmă. Apele mării au intrat în Catedrala San Marco, în muzee, palate, magazine şi hoteluri de lux. Doi oameni au murit pe una din insulele lagunei, inundată în întregime şi acum. Iar astăzi, mareea a atins, din nou, nivelul maxim.
Cu telefonul în mână şi cizme înalte de cauciuc, turiştii din Piaţa San Marco privesc uluiţi oraşul acoperit de ape. Sunt primii în peste 50 de ani care au văzut şi cealaltă faţă a Veneţiei.
Imaginea unei tinere care a înfruntat inundaţiile pe jumătate goală a devenit faimoasă în toată lumea.
Unii au devenit martorii catastrofei istorice fără să vrea, alţii au venit special chiar acum.
Însă pentru localnici e un dezastru. Inundaţiile istorice au provocat pagube uriaşe în hotelurile şi restaurantele din oraş. Proprietarii fac eforturi mari să îşi readucă afacerile pe linia de plutire.
Astăzi, apa a depăşit din nou nivelul sigur şi a ajuns până la un metru şi 13 centimetri.
Italienii numesc fenomenul "acqua alta". În traducere "apă înaltă". Iar veneţienii sunt obişnuiţi cu el. Se produce atunci când valuri neobişnuit de mari împing apa din Marea Adriatică în Laguna Veneţiană.
În mod normal, apa trebuie să atingă 40 de centimetri. Când ajunge la 80 de centimetri se instaurează stare de alertă. La un metru şi 20 de centimetri este deja extrem de grav şi, ca măsură de precauţie, toate canalele se închid.
La peste un metru şi 80 de centimetri este deja stare de catastrofă. Aşa cum s-a întâmplat marţi noapte când apa a ajuns la 1,87 metri înălţime. Doar o dată în istorie a fost mai ridicat - în 1966- 1,94 metri.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰