Iran: Trump anunță sfârșitul războiului în fiecare luni, când se deschid bursele. Nu poate redeschide Ormuz

Iranienii susțin că anunțul lui Donald Trump privind "negocieri productive" și temperarea amenințării privind atacurile asupra centralelor electrice este un pas înapoi făcut de liderul american. Potrivit Teheranului, Trump anunță câte ceva despre sfârșitul conflictului în fiecare luni dimineața, când se deschid bursele, pentru a reduce prețul petrolului. În plus, zic iranienii, SUA nu ar avea capacitatea de a redeschide Strâmtoarea Ormuz.

de Georgiana Dulgheru

la 24.03.2026 , 15:09

Iran: Trump anunță sfârșitul războiului în fiecare luni, când se deschid bursele. Nu poate redeschide Ormuz Președintele Donald Trump se întoarce la Washington, 23 martie 2026 - Getty Images

Tehran Times, un ziar în limba engleză apropiat regimului, a interpretat mesajul lui Trump drept o încercare de a calma piața petrolului. "Liderul american și-a retras luni amenințările că va bombarda centralele electrice ale Iranului, acțiuni considerate de dreptul internațional drept crime de război și ilegale conform manualului de război al Pentagonului. Anunțul a fost făcut înainte de expirarea ultimatumului de 48 de ore prin care cerea Teheranului să lase navele să treacă prin Strâmtoarea Ormuz" scrie Tehran Times. 

Trump și-a explicat decizia de a amâna planurile cu cinci zile susținând că Iranul și Statele Unite ar fi avut "conversații foarte bune și productive privind o rezolvare completă a ostilităților". Autoritățile iraniene au negat însă că între cele două țări ar fi avut loc negocieri.

Președintele Parlamentului, Mohammad-Bagher Ghalibaf, a anunțat că Iranul va continua operațiunile împotriva pozițiilor SUA și Israelului din regiune până când se va asigura că cele două "regimuri" regretă decizia de a porni războiul, scrie sursa citată. "Poporul iranian cere pedepsirea totală a agresorilor. Toți oficialii iranieni sunt ferm alături de liderul suprem și de popor până la atingerea acestui obiectiv", a scris el pe X. Ghalibaf susține că nu au avut loc negocieri cu SUA. "Știri false sunt folosite pentru a manipula piețele financiare și petroliere și pentru a ieși din impasul în care sunt blocate SUA și Israel", a declarat acesta.

Articolul continuă după reclamă

Esmaeil Baghaei, purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, a spus că, în ultimele zile, au fost transmise mesaje prin țări "prietenoase" privind dorința SUA de a negocia, dar nu au existat discuții efective. Petrolul Brent, care se tranzacționa luni dimineață la 114 dolari barilul, a scăzut la 100 de dolari, după mesajul lui Trump. Prețul a început să crească din nou după dezmințirile Iranului.

Presa iraniană, citând surse informate, a subliniat că nu există garanții că Trump nu va ataca până la urmă infrastructura energetică a Iranului și că, dacă Washingtonul va renunța la aceste planuri, decizia va fi luată cel mai probabil din cauza amenințărilor cu represalii ale Iranului.

După ce Trump a amenințat sâmbătă că va lovi infrastructura energetică iraniană, conducerea operațională a armatei Iranului a avertizat că va riposta prin închiderea completă a Strâmtorii Ormuz, țintirea companiilor americane din regiune și distrugerea infrastructurii energetice din Golful Persic în care SUA au interese.

După atacarea South Pars din Iran, cel mai mare câmp de gaze naturale din lume, în a treia săptămână a războiului, Teheranul a răspuns prin lovirea unor infrastructuri din Qatar, Arabia Saudită, Kuweit și Emiratele Arabe Unite, toate legate de SUA, scrie Tehran Times. După aceste represalii, Trump a susținut că nu știa de atacurile inițiale și a spus că se va asigura că Israelul nu va mai lovi infrastructura energetică iraniană.

Mohammad Marandi, fost negociator iranian, a spus că, de la începutul conflictului, Trump face declarații asemănătoare despre un posibil sfârșit al războiului aproape în fiecare zi de luni. "În fiecare săptămână, când se deschid piețele, Trump face astfel de declarații pentru a reduce prețul petrolului. Chiar și termenul de cinci zile (n.r. noul ultimatum) se aliniază cu închiderea pieței energetice. Dar, în realitate, nu există negocieri și nici Trump nu are capacitatea de a redeschide Strâmtoarea Ormuz. Amenințările ferme ale Iranului l-au determinat din nou pe Trump să dea înapoi", a adăugat el.

Iranul susține că a restricționat trecerea prin Strâmtoarea Ormuz la începutul lunii martie, permițând tranzitul doar țărilor care nu participă la conflict. Măsura a dus la creșterea explozivă a prețului petrolului, de la aproximativ 67 de dolari barilul înainte de 28 februarie, ziua în care a început războiul.

Statele Unite nu au, aparent, nicio modalitate reală de a redeschide ruta maritimă, potrivit Tehran Times. Navele de război americane au părăsit regiunea și niciun aliat nu a acceptat să trimită forțe navale, în ciuda apelurilor repetate ale lui Trump. Singura soluție pare a fi un acord cu Teheranul. Totuși, iranienii și-au pierdut aproape complet încrederea în negocierile cu administrația Trump. SUA și Israel au atacat Iranul chiar în timpul negocierilor privind acordul nuclear, atât acum, cât și în iunie 2025. Oficialii iranieni au spus că vor opri războiul doar când vor fi siguri că SUA și Israel nu vor încerca din nou să atace în viitorul apropiat, mai arată sursa citată. 

În declarații ulterioare făcute luni, Trump a spus că și-a atins obiectivul de a răsturna guvernul iranian, deoarece "toată lumea a fost ucisă", iar acest lucru reprezintă "automat o schimbare de regim". După ce SUA și Israel l-au asasinat pe liderul suprem ayatollahul Seyyed Ali Khamenei, Adunarea Experților din Iran l-a ales pe fiul său, Seyyed Mojtaba Khamenei, drept succesor. Acesta fusese consilier al tatălui său timp de mai mulți ani, aminteşte Tehran Times. 

Georgiana Dulgheru Like
Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi schimbat planurile de vacanţă din cauza tensiunilor internaţionale/economice?
Observator » Ştiri externe » Iran: Trump anunță sfârșitul războiului în fiecare luni, când se deschid bursele. Nu poate redeschide Ormuz