Observator » Ştiri externe » Iubitul Mariei, unul dintre suspecţii în cazul româncei executate în stil mafiot în Spania

Iubitul Mariei, unul dintre suspecţii în cazul româncei executate în stil mafiot în Spania

Editor Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 22.11.2018, 21:20 | Modificat la 22.11.2018, 21:25

O româncă a fost executată în stil mafiot în Spania. Tânăra de 28 de ani a fost împuşcată în cap. Doi indivizi au urmărit-o până în faţa casei sale, unde au tras focurile de armă. După atacul sângeros, asasinii au dispărut.

O româncă a fost executată în stil mafiot în Spania. Tânăra de 28 de ani a fost împuşcată în cap. Doi indivizi au urmărit-o până în faţa casei sale, unde au tras focurile de armă. După atacul sângeros, asasinii au dispărut. Presa spaniolă vehiculează că ar fi vorba despre o reglare de conturi care ar putea avea legătură cu traficul de droguri.

Criminalii au aşteptat-o pe româncă în faţa casei, într-o suburbie a oraşului Zaragoza. Acolo au executat-o pe tânăra care a murit câteva minute mai târziu, în braţele surorii sale. Atactorii au fugit cu o maşină roşie, care nu a fost încă localizată.

Maria Marin avea 28 de ani. După ce a terminat liceul la Sibiu, a plecat cu familia în Spania. Vecinii îşi aduc aminte că era o tânără ambiţioasă. În şcoală a jucat volei. 

Articolul continuă după reclamă

Era o fată serioasă, cuminte, şi-a terminat şcoala, s-a dus cu părinţii, spun şi vecinii fetei.

Cei care au executat-o ar putea avea legături cu traficul de droguri, cred anchetatorii spanioli. Autorii crimei ar avea între 35 şi 40 de ani. Poliţia spaniolă spune că totul a fost premeditat, pentru că asasinii au ştiut exact ora la care tânăra urma să ajungă acasă. 

(n.r.: Românca) trăia aici de cel puţin şapte ani. Lucra... Mereu îşi găsea ceva de făcut ca să se întreţină. Era menajeră. O chema Maria şi avea 28 de ani, povesteşte un alt martor.

Pe acelaşi subiect

Maria Marin ar fi avut o relaţie cu un spaniol din zonă, spun vecinii. În urmă cu doi ani, bărbatul a fost arestat pentru că deţinea o plantaţie ilegală de marijuana. Acum, el este unul dintre principalii suspecţi.