Jimmy Carter, cel de-al 39-lea preşedinte al SUA, a murit la vârsta de 100 de ani

Cel mai longeviv preşedinte american a murit duminică, la mai mult de un an după ce intrase în îngrijire paliativă la domiciliu, în casa sa din orăşelul Plains, Georgia, unde el şi soţia sa, Rosalynn, care a murit la 96 de ani în noiembrie 2023, şi-au petrecut cea mai mare parte a vieţii, a anunţat Centrul Carter. „Fondatorul nostru, fostul preşedinte american Jimmy Carter, a decedat în această după-amiază în Plains, Georgia”, a anunţat simplu Centrul pe platforma X.

Om de afaceri, ofiţer de marină, evanghelist, politician, negociator, autor, tâmplar, cetăţean al lumii - Carter şi-a croit un drum care a făcut faţă provocărilor politice şi de aceea, el este un profil care se distinge printre cei 45 de bărbaţi care au ajuns în cea mai înaltă funcţie a naţiunii americane.

Cel de-al 39-lea preşedinte şi-a realizat ambiţiile printr-o minte ascuţită, o credinţă religioasă profundă şi o etică a muncii prodigioasă, conducând misiuni diplomatice până la vârsta de 80 de ani şi construind case pentru săraci până la 90 de ani.

Vezi și

„Credinţa mea îmi cere - acest lucru nu este opţional - credinţa mea îmi cere să fac tot ce pot, oriunde mă aflu, oricând pot, cât timp pot, cu tot ceea ce am, pentru a încerca să fac o diferenţă”, a spus cândva Carter.

"Tatăl meu a fost un erou"

În ultimii ani, Jimmy Carter s-a confruntat cu mai multe probleme de sănătate, inclusiv un melanom care s-a extins la ficat şi creier. În februarie 2023, Carter a decis să primească îngrijiri paliative acasă în loc să fie supus unei intervenţii medicale suplimentare. Soţia sa, Rosalynn Carter, a murit pe 19 noiembrie 2023, la vârsta de 96 de ani. El părea fragil când a participat la serviciul memorial şi la înmormântarea ei într-un scaun cu rotile.

„Tatăl meu a fost un erou, nu doar pentru mine, ci pentru toţi cei care cred în pace, drepturile omului şi iubire altruistă”, a declarat Chip Carter, fiul fostului preşedinte. „Fraţii mei, sora mea şi cu mine l-am împărţit cu restul lumii prin aceste convingeri comune. Lumea este familia noastră datorită modului în care el a adus oamenii împreună şi vă mulţumim pentru că îi onoraţi memoria continuând să trăiţi aceste convingeri comune”, a transmis Chip Carter, citat de Reuters.

Democrat, Jimmy Carter a fost preşedinte din ianuarie 1977 până în ianuarie 1981, după ce l-a învins pe preşedintele republican în exerciţiu Gerald Ford în alegerile din 1976 din Statele Unite. Carter, la rândul lui, a fost înlăturat din funcţie patru ani mai târziu, alegătorii preferându-l masiv pe Ronald Reagan, fost actor şi guvernator al Californiei, adversarul său republican.

Carter a trăit după terminarea mandatului său mai mult decât orice alt preşedinte american. De-a lungul timpului, şi-a câştigat reputaţia de a fi fost mai bun ca ex-preşedinte decât a fost ca preşedinte - un statut pe care l-a recunoscut fără probleme.

James Earl Carter Jr. s-a născut la 1 octombrie 1924, în Plains, Georgia, fiind unul dintre cei patru copii ai unui fermier şi ai unui negustor. A absolvit Academia Navală a SUA în 1946, a servit în programul submarinelor nucleare şi a plecat din marină pentru a gestiona afacerea familiei de cultivare a arahidelor.

S-a căsătorit cu soţia sa, Rosalynn, în 1946, o comuniune pe care a numit-o „cel mai important lucru din viaţa” sa. Au avut trei fii şi o fiică.

Carter a devenit milionar, legislator al statului Georgia şi guvernator al Georgiei din 1971 până în 1975.  Apoi a avut o candidatură modestă pentru nominalizarea democrată la alegerile prezidenţiale din 1976, dar şi-a depăşit rivalii căpătând dreptul de a-l înfrunta pe Gerald Ford în alegerile generale.

Cu Walter Mondale drept coechipier la vicepreşedinţie, Carter a fost impulsionat de o gafă majoră a lui Ford în timpul uneia dintre dezbaterile lor. Ford a declarat că „nu există nicio dominaţie sovietică în Europa de Est şi nu va exista niciodată sub o administraţie Ford”, în ciuda deceniilor de dominaţie. Carter l-a devansat pe Ford în alegeri, chiar dacă Ford a câştigat mai multe state - 27 faţă de 23 ale lui Carter.

Jimmy Carter a făcut faţă apoi unei provocări din partea senatorului de Massachusetts Edward Kennedy pentru nominalizarea democrată la alegerile prezidenţiale din 1980, dar era deja măcinat din punct de vedere politic înainte de lupta din alegerile generale împotriva unui adversar republican viguros. Ronald Reagan, conservatorul care a proiectat o imagine de forţă, l-a dezechilibrat pe Carter în timpul dezbaterilor de dinaintea alegerilor din noiembrie 1980.

Reagan i-a spus dispreţuitor lui Carter: „Iar începi”, când contracandidatul republican a considerat că preşedintele i-a denaturat opiniile în timpul unei dezbateri. Carter a pierdut alegerile din 1980 în faţa lui Reagan, care a câştigat 44 din cele 50 de state şi a acumulat o majoritate zdrobitoare în Colegiul Electoral.

Cum a fost Jimmy Carter ca preşedinte

Preşedinţia sa de un mandat a fost marcată de acordurile de la Camp David din 1978 dintre Israel şi Egipt, care au adus o oarecare stabilitate în Orientul Mijlociu. Dar a fost marcată de o economie în recesiune, de o cădere de popularitate persistentă şi de stânjeneala provocată de criza ostaticilor din Iran, care i-a consumat ultimele 444 de zile de mandat.

Carter a părăsit funcţia prezidenţială profund nepopular, dar a lucrat energic timp de decenii pentru cauze umanitare. El a primit Premiul Nobel pentru Pace în 2002 în semn de recunoaştere a „eforturilor sale neobosite de a găsi soluţii paşnice la conflictele internaţionale, de a promova democraţia şi drepturile omului şi de a promova dezvoltarea economică şi socială”.

Carter a fost un centrist în calitate de guvernator al Georgiei, cu tendinţe populiste, atunci când s-a mutat la Casa Albă ca al 39-lea preşedinte al SUA. A fost un outsider al Washingtonului într-o perioadă în care America încă se resimţea în urma scandalului Watergate, din cauza căruia republicanul Richard Nixon a fost nevoit să demisioneze din funcţia de preşedinte, în 1974, iar locul său a fost luat de vicepreşedintele Gerald Ford.

„Sunt Jimmy Carter şi candidez la preşedinţie. Nu vă voi minţi niciodată”, a promis Carter cu un zâmbet larg.

Până la alegerile din 1980, problemele primordiale au fost inflaţia de două cifre, ratele dobânzilor care depăşeau 20% şi creşterea preţurilor la benzină, precum şi criza ostaticilor din Iran care a adus umilinţă Americii. Aceste probleme au marcat preşedinţia lui Carter şi i-au subminat şansele de a obţine un al doilea mandat.

Rugat să îşi evalueze preşedinţia, Carter a declarat într-un documentar din 1991: „Cel mai mare eşec pe care l-am avut a fost un eşec politic. Nu am reuşit niciodată să conving poporul american că am fost un lider puternic şi hotărât”.

Criza ostaticilor din Iran

La 4 noiembrie 1979, revoluţionarii devotaţi ayatollahului iranian Ruhollah Khomeini au luat cu asalt Ambasada SUA din Teheran, i-au sechestrat pe americanii prezenţi şi au cerut predarea şahului destituit Mohammad Reza Pahlavi, care era susţinut de Statele Unite şi era tratat într-un spital american.

Publicul american s-a raliat iniţial lui Carter. Dar sprijinul său a dispărut în aprilie 1980, când un raid al unui comando nu a reuşit să salveze ostaticii, opt soldaţi americani fiind ucişi într-un accident aviatic în deşertul iranian. Ultima ruşine a lui Carter a fost că Iranul i-a reţinut pe cei 52 de ostatici până la câteva minute după ce Reagan a depus jurământul la 20 ianuarie 1981, pentru a-l înlocui pe Carter, abia apoi aprobând decolarea avioanelor care îi transportau pe ostatici spre libertate.

Într-o altă criză, Carter a protestat faţă de invazia Afganistanului de către fosta Uniune Sovietică din 1979 prin boicotarea Jocurilor Olimpice din 1980 de la Moscova. De asemenea, el a cerut Senatului SUA să amâne examinarea unui acord major privind armele nucleare cu Moscova. Neînduplecaţi, sovieticii au rămas în Afganistan timp de un deceniu.

În 1978, Carter a obţinut aprobarea la limită a Senatului pentru un tratat de transfer al Canalului Panama sub controlul statului Panama, în ciuda criticilor care susţineau că această cale navigabilă era vitală pentru securitatea americană. De asemenea, el a finalizat negocierile privind legăturile depline ale Statelor Unite cu China.

Carter a creat două noi departamente ale cabinetului american - educaţia şi energia. Pe fondul preţurilor ridicate la benzină, el a declarat că „criza energetică” a Americii este „echivalentul moral al războiului” şi a îndemnat ţara să adopte obiceiul economisirii. „Naţiunea noastră este cea mai risipitoare de pe pământ”, le-a spus el americanilor în 1977.

În 1979, Carter a ţinut în faţa naţiunii ceea ce a devenit cunoscut drept discursul său despre „starea de rău”, deşi nu a folosit niciodată acest cuvânt.

„După ce am ascultat poporul american, mi-am amintit din nou că toată legislaţia din lume nu poate rezolva problema Americii”, a spus el în discursul său televizat. „Ameninţarea este aproape invizibilă în mod obişnuit. Este o criză de încredere. Este o criză care loveşte chiar în inima, sufletul şi spiritul voinţei noastre naţionale. Eroziunea încrederii noastre în viitor ameninţă să distrugă structura socială şi politică a Americii”, declara Jimmy Carter.

În calitate de preşedinte, severul Carter a fost stânjenit de comportamentul fratelui său mai mic, Billy Carter. Era iubitor de bere, deja controversat pentru că făcea remarci rasiste şi antisemite, până când s-a aflat că a fost plătit de guvernul libian, care i-a acoperit facturi şi diverse cheltuieli în valoare de 220.000 de dolari. După ce i-a calificat pe libieni drept „cei mai buni prieteni pe care îi avea în lume”, acţiunile lui Billy Carter au fost analizate de Comisia juridică a Senatului, care a votat în unanimitate pentru înfiinţarea unui grup care să analizeze afacerile în străinătate ale fratelui preşedintelui. Din acea comisie făcea parte, la acea vreme, un tânăr senator: Joe Biden.

Premiul Nobel pentru Pace

În ciuda dificultăţilor pe care le-a întâmpinat în funcţie, Carter a avut puţini rivali în ceea ce priveşte realizările ca fost preşedinte. A fost aclamat la nivel mondial ca un neobosit apărător al drepturilor omului, o voce pentru cei lipsiţi de drepturi şi un lider în lupta împotriva foametei şi sărăciei, câştigând respectul care i-a scăpat la Casa Albă.

Carter a câştigat Premiul Nobel pentru Pace în 2002 pentru eforturile sale de a promova drepturile omului şi de a rezolva conflictele din întreaga lume, din Etiopia şi Eritreea până în Bosnia şi Haiti. Centrul său Carter din Atlanta a trimis delegaţii internaţionale de monitorizare a alegerilor la urnele din întreaga lume.

Profesor de şcoală duminicală baptistă din sud încă din adolescenţă, Carter a adus un puternic simţ al moralităţii la preşedinţie, vorbind deschis despre credinţa sa religioasă. De asemenea, a încercat să reducă puţin fastul unei preşedinţii din ce în ce mai imperiale - mergând pe jos, în loc să meargă într-o limuzină, la parada de învestire din 1977.

Orientul Mijlociu a fost punctul central al politicii externe a lui Carter. Tratatul de pace dintre Egipt şi Israel din 1979, bazat pe acordurile de la Camp David din 1978, a pus capăt unei stări de război între cei doi vecini. Carter i-a adus pe preşedintele egiptean Anwar Sadat şi pe prim-ministrul israelian Menachem Begin la reşedinţa prezidenţială de la Camp David din Maryland pentru negocieri. Mai târziu, pe măsură ce acordurile păreau să se destrame, Carter a salvat situaţia zburând la Cairo şi Ierusalim într-o navetă diplomatică personală.

Tratatul prevedea retragerea Israelului din Peninsula Sinai din Egipt şi stabilirea de relaţii diplomatice. Begin şi Sadat au câştigat fiecare un Premiu Nobel pentru Pace în 1978. 

Nu toată munca post-prezidenţială a lui Carter a fost apreciată. Se spune că fostul preşedinte George W. Bush şi tatăl său, fostul preşedinte George H.W. Bush, ambii republicani, au fost nemulţumiţi de diplomaţia independentă a lui Carter în Irak şi în alte părţi.

În 2004, Carter a calificat războiul din Irak lansat în 2003 de tânărul Bush drept una dintre cele mai „grave şi dăunătoare greşeli pe care le-a făcut vreodată naţiunea” americană. El a numit administraţia lui George W. Bush „cea mai rea din istorie” şi a spus că vicepreşedintele Dick Cheney a fost „un dezastru pentru ţara noastră”.

În 2019, Carter a pus la îndoială legitimitatea republicanului Donald Trump ca preşedinte, spunând că „a fost pus în funcţie pentru că ruşii au intervenit în numele său”. Trump a răspuns numindu-l pe Carter „un preşedinte groaznic”.

Carter a făcut, de asemenea, călătorii în Coreea de Nord comunistă. O vizită din 1994 a dezamorsat o criză nucleară, preşedintele Kim Ir Sen fiind de acord să îşi îngheţe programul nuclear în schimbul reluării dialogului cu Statele Unite. Aceasta a condus la un acord prin care Coreea de Nord, în schimbul ajutorului, a promis să nu repornească reactorul său nuclear şi să nu reproceseze combustibilul uzat al centralei. Însă Carter a iritat şi administraţia preşedintelui democrat Bill Clinton, anunţând acordul cu liderul nord-coreean fără a se coordona mai întâi cu Washingtonul.

În 2010, Carter a obţinut eliberarea unui american condamnat la opt ani de muncă silnică pentru intrarea ilegală în Coreea de Nord. Carter a scris mai mult de 20 de cărţi, de la memorii prezidenţiale la cărţi pentru copii şi poezii, precum şi lucrări despre credinţa religioasă şi diplomaţie. Cartea sa „Credinţa: O călătorie pentru toţi”, a fost publicată în 2018.

Înapoi la Homepage

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰