Joe Biden: Putin nu are prieteni, are arme nucleare
În discuţiile sale private, preşedintele american Joe Biden se referă la lideri străini mai puţin oficial, pe care îi caracterizează într-o manieră colocvială, ca de exemplu pe preşedintele rus Vladimir Putin, pe care îl consideră "tipul cu arme nucleare şi fără prieteni", sau pe cancelarul german Olaf Scholz, care nu este Angela Merkel, a dezvăluit marţi postul de ştiri american NBC News, care citează persoane care l-au auzit folosind aceste descrieri în timpul unor întâlniri cu uşile închise.
Tot conform surselor citate, premierul britanic Boris Johnson este un impulsiv, iar preşedintele francez Emmanuel Macron vrea să fie un nou Charles de Gaulle, citează Agerpres.
Întrebată despre presupusele comentarii ale preşedintelui american despre liderii menţionaţi, Emily Horne, purtătoarea de cuvânt a Consiliului de Securitate Naţională al SUA, a replicat: ''Această bârfă anonimă nu seamănă în niciun fel cu ceea ce spune sau gândeşte preşedintele despre omologii săi, pe care îi respectă şi îi preţuieşte''.
În acest context, portalul rusesc RBC, care a preluat miercuri articolul NBC, aminteşte că într-un interviu pentru ABC News, în martie trecut, Biden a fost întrebat dacă îl consideră pe Putin un ''ucigaş''. ''Mmm, da. Cred că este'', a răspuns atunci Joe Biden, care se confruntă în prezent cu una dintre provocările majore apărute pe plan extern de la preluarea mandatului: ameninţarea Rusiei de a invada Ucraina.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰