Lista promisiunilor lui Mamdani pentru newyorkezi. Mesajul transmis lui Trump, după victorie
Zohran Mamdani, candidatul democrat care a câştigat, s-a adresat mulţimii, vorbind despre o victorie a tuturor - de la şoferii de taxi la bucătarii de linie. El a vorbit despre o ”nouă eră” a oraşului şi s-a referit la preşedintele Donald Trump. ”Dacă cineva poate arăta unei naţiuni trădate de Donald Trump cum să-l învingă, acela este oraşul care l-a lansat”, a afirmat Zohran Mamdani.
Cu victoria prognozată, primarul ales al oraşului New York, Zohran Mamdani, a declarat că alegătorii au dat o serie de mandate. "New York, în această seară aţi dat un mandat pentru schimbare, un mandat pentru un nou tip de politică, un mandat pentru un oraş pe care ni-l putem permite şi un mandat pentru un guvern care să realizeze exact acest lucru", le-a spus susţinătorilor săi la un eveniment organizat în noaptea alegerilor pentru a sărbători victoria sa. "Viitorul este în mâinile noastre", spune Mamdani în discursul de victorie
Zohran Mamdani le-a spus susţinătorilor că au obţinut victoria "împotriva tuturor pronosticurilor". "Viitorul este în mâinile noastre", a spus Mamdani unei mulţimi entuziaste, care l-a întâmpinat cu scandări. El a adăugat: "Prieteni, am răsturnat o dinastie politică", referindu-se la adversarul său, Andrew Cuomo. "Îi doresc lui Andrew Cuomo numai bine în viaţa privată. Dar să fie această seară ultima dată când îi rostesc numele", a adăugat primarul ales.
Mamdani dedică victoria tuturor
Zohran Mamdani a spus că victoria sa electorală este pentru toţi newyorkezii, de la şoferii de taxi la bucătarii de linie. În discursul său adresat susţinătorilor după ce a fost proiectat câştigător al cursei pentru primărie, Mamdani a povestit cum a participat la o grevă a foamei de 15 zile în faţa Primăriei, alături de un şofer de taxi pe nume Richard. "Frate, acum suntem în Primărie", a spus el.
Mamdani a povestit şi alte conversaţii pe care le-a avut de-a lungul anilor cu oameni din clasa muncitoare, de la proprietari de bodegă la asistente medicale. El a spus că campania sa a fost pentru ca aceşti oameni să fie reprezentaţi.
Lista de promisiuni a lui Mamdani
Zohran Mamdani şi-a prezentat viziunea pentru administraţia sa, pe care a descris-o ca fiind o "nouă eră". "În această seară am păşit din vechi în nou", a declarat Mamdani în faţa mulţimii de susţinători din Brooklyn. "Aşadar, să vorbim acum cu claritate şi convingere, fără a lăsa loc de interpretări greşite, despre ce va aduce această nouă eră şi pentru cine", a adăugat primarul ales.
Mamdani a continuat spunând că această eră va oferi newyorkezilor "o viziune îndrăzneaţă" în loc de scuze. "În centrul acestei viziuni se va afla cea mai ambiţioasă agendă pentru combaterea crizei costului vieţii cu care se confruntă acest oraş de pe vremea (fostului primar) Fiorello La Guardia", a mai afirmat Mamdani
El a pus accesibilitatea în centrul campaniei sale şi a reiterat ideea că planurile sale includ îngheţarea chiriei, gratuitatea autobuzelor urbane şi îngrijirea universală a copiilor. Mamdani a subliniat că își dorește o mai mare echitate în oraș și la nivel național. A precizat că este deschis colaborării "inclusiv cu miliardarii" pentru a face din metropola americană un oraș mai echitabil, în contextul în care New York-ul are cei mai mulți milionari din SUA.
Una dintre cele mai discutate propuneri ale sale este crearea unei rețele de magazine alimentare deținute de oraș. Proiectul cu câte un magazin în fiecare cartier urmărește să ofere alimente la prețuri reduse în zonele defavorizate pentru newyorkezii cu venituri mici. Nu este clar dacă primăria va construi magazinele, le va închiria unor operatori privați sau non-profit și dacă angajații vor fi bugetari.
Costul estimat al proiectului este de 60 de milioane de dolari. Argumentul principal este că magazinele de stat pot oferi prețuri mai mici, deoarece nu plătesc chirii sau taxe pe proprietate și pot opera cu marje mai reduse. Propunerea a fost intens criticată, fiind catalogată de unii drept o idee "sovietică" și "iresponsabilă economic".
În timpul discursului în care a sărbătorit victoria sa, potrivit proiecţiei după închiderea urnelor, Mamdani a promis să "initieze o generaţie de schimbare", respingând politica preşedintelui. "Dacă cineva poate arăta unei naţiuni trădate de Donald Trump cum să-l învingă, acela este oraşul care l-a lansat", a spus Mamdani.
Ulterior, el i-a mulţumit soţiei sale, Rama Duwaji, care va fi prima primă doamnă arabă-americană a oraşului New York, adresându-i-se cu numele de alint hayati, care în arabă înseamnă "viaţa mea". Mamdani va intra în istorie ca primul primar musulman al oraşului New York şi primul sud-asiatic care ocupă această funcţie.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰