Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Macron, avertisment pentru UE: Să nu se implice în tensiunile dintre SUA şi China. "Capcana" în care ar putea fi prinsă Europa

Emmanuel Macron cere Uniunii Europene să nu se implice în tensiunile dintre SUA şi China într-un interviu realizat vineri, în China, de cotidianul economic Les Echos, dar care a fost publicat duminică. Cuvântul "autonomie" este folosit de nu mai puţin de nouă ori de şeful statului în timpul acestui interviu, remarcă Le Figaro. "Autonomia strategică trebuie să fie o luptă a Europei", a pledat liderul francez.  

de Redactia Observator

la 09.04.2023 , 16:37

Macron, avertisment pentru UE: Să nu se implice în tensiunile dintre SUA şi China Macron, avertisment pentru UE: Să nu se implice în tensiunile dintre SUA şi China - Profimedia Images

"Nu vrem să depindem de alţii în probleme critice", a declarat preşedintele Franţei, care a fost săptămâna trecută în China pentru o vizită de stat de trei zile. "În ziua în care nu mai ai de ales în materie de energie, de cum să te aperi, de reţele sociale, de inteligenţă artificială, pentru că nu mai ai infrastructură în aceste domenii, ieşi pentru o vreme din istorie", a punctat Macron.

"Paradoxul ar fi ca, în momentul în care punem în aplicare elementele unei adevărate autonomii strategice europene, să începem să urmăm politica americană, printr-un fel de reflex de panică", a mai declarat şeful statului francez, relatează news.ro.

Macron a spus că Europa nu trebuie să fie implicată în tensiunile dintre SUA şi China

Articolul continuă după reclamă

Întrebat despre Taiwan chiar înainte de începerea, sâmbătă, a unor manevre militare chineze majore în jurul insulei, Emmanuel Macron a spus că Europa nu trebuie să fie implicată în tensionarea şi mai mare a relaţiilor dintre SUA şi China.

Pe acelaşi subiect

"Dacă se va produce o accelerare a acutizării celor doi poli, noi nu vom avea nici timpul, nici mijloacele de a ne finanţa autonomia strategică şi vom deveni vasali, când putem fi al treilea pol, dacă avem câţiva ani pentru a-l construi", a arătat Macron.

Şeful statului francez consideră astfel că UE nu trebuie să se abată de la linia sa de conduită, în pofida crizelor geopolitice ale momentului, în Taiwan sau în Ucraina.

"Capcana pentru Europa ar fi ca în momentul în care realizează o clarificare a poziţiei sale strategice, când este mai autonomă din punct de vedere strategic decât înainte de Covid, să fie prinsă într-o dezorganizare a lumii şi în crize care nu ar fi ale noastre", a arătat Emmanuel Macron.

Dependenţă mai puternică faţă de Washington de la invazia Rusiei

Spunând că nu vrea să intre "într-o logică de la bloc la bloc", şeful Palatului Elysée consideră că Europa trebuie "să-şi asume să aibă convergenţe de vederi cu Statele Unite".

"Dar fie că este vorba despre Ucraina, relaţia cu China sau sancţiuni, avem o strategie europeană", a insistat el. Emmanuel Macron recunoaşte totuşi o dependenţă mai puternică faţă de Washington de la invazia Rusiei în Ucraina şi sancţiunile internaţionale împotriva Moscovei. "Cu siguranţă că ne-am sporit dependenţa faţă de Statele Unite în domeniul energiei, dar într-o logică de diversificare, deoarece eram mult prea dependenţi de gazul rusesc", a explicat el, punând de asemenea sub semnul întrebării vechea strategie a UE. "Timp de prea mult timp, Europa nu a construit această autonomie strategică pentru care eu pledez", a arătat el.

În opinia sa, "astăzi, bătălia ideologică a fost câştigată şi au fost puse bazele. În urmă cu cinci ani, autonomia strategică era o himeră. Astăzi, toată lumea vorbeşte despre ea. Aceasta este o schimbare majoră", a conchis el, subliniind implicit rolul său în această schimbare.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat carne de porc de la crescător sau preferaţi să faceţi cumpărăturile direct din magazin?
Observator » Ştiri externe » Macron, avertisment pentru UE: Să nu se implice în tensiunile dintre SUA şi China. "Capcana" în care ar putea fi prinsă Europa