Antena Meniu Search
x

Foto Mai multe explozii au răsunat în capitala Ucrainei. Oamenii s-au adăpostit alături de copii la metrou, de frica noilor atacuri ruseşti

Explozii puternice sâmbătă dimineaţă în capitala Ucrainei. Responsabilii ucraineni au afirmat că noi lovituri ale armatei ruse au luat drept ţintă infrastructuri-cheie din Kiev, informează AFP şi Reuters. Primarul oraşului, Vitali Kliciko, a raportat că explozii au avut loc şi în cartierul Dniprovski şi le-a cerut locuitorilor "să rămână în adăposturi". 

de Redactia Observator

la 14.01.2023, 13:12

Ruşii au atacat infrastructura-cheie a Kievului. Mai multe explozii puternice au răsunat în capitala Ucrainei
Ruşii au atacat infrastructura-cheie a Kievului. Mai multe explozii puternice au răsunat în capitala Ucrainei - Twitter

Atacuri ruseşti cu rachete au lovit sâmbătă dimineaţă infrastructura critică din Kiev şi oraşul Harkov, au declarat oficialii, iar guvernatorul altei regiuni a avertizat că ar putea urma un atac masiv cu rachete în următoarele ore, transmite Reuters, potrivit news.ro.

Jurnaliştii Reuters au auzit o serie de explozii la Kiev înainte ca sirena raidului aerian să sune, ceea ce este foarte neobişnuit. Oficialii le-au spus locuitorilor să rămână în adăposturi.

"Explozii în raionul Dniprovski. Toate agenţiile se îndreaptă la faţa locului. Staţi în adăposturile voastre!", a scris primarul Kievului, Vitali Klitschko, pe aplicaţia de mesagerie Telegram.

Rusia, care a invadat Ucraina în februarie anul trecut, a lovit infrastructura energetică vitală a Ucrainei cu rachete şi drone încă din octombrie, provocând pene de curent şi întreruperi ale încălzirii centrale şi ale apei curente pe măsură ce ierna s-a apropiat.

Pe acelaşi subiect

"Atac cu rachete asupra infrastructurii critice. Detaliile sunt verificate", a declarat Kirilo Timoşenko, adjunct al şefului biroului preşedintelui.

Mai mulţi ucraineni s-au ascuns la metroul din Kiev după ce au auzit exploziile, conform mai multor informaţii apărute pe Twitter. "Trebuie să încetăm acest război. Nu lăsaţi acest coşmar să se extindă în întreaga lume", a scris un oficial ucrainean într-o postare pe reţeaua de socializare.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Oleg Sinehubov, guvernatorul regional al Harkovului, a declarat că două rachete S-300 au lovit oraşul lângă graniţa cu Rusia, sâmbătă dimineaţa.

Atacurile au lovit infrastructura energetică critică şi instalaţiile industriale din districtul Harkov şi Ciuhuev din regiune, a spus el.

"Unităţile noastre de servicii de urgenţă şi lucrătorii din domeniul energiei lucrează pentru a lichida consecinţele şi a stabiliza situaţia cu sursele de energie", a spus el.

La Kiev, primarul a spus că resturile unei rachete au căzut într-o zonă nerezidenţială

La Kiev, primarul a spus că resturile unei rachete au căzut într-o zonă nerezidenţială din districtul Holosiivski din vestul Kievului, provocând un incendiu, dar fără să rănească pe cineva.

Infrastructura rezidenţială a fost afectată şi în satul Kopiliv din regiunea Kiev, chiar în afara capitalei. Ferestrele şi acoperişurile a 18 case private au fost sparte sau deteriorate de explozie, a declarat Oleksi Kuleba, guvernatorul regional.

Guvernatorul regiunii centrale Cerkasi a avertizat că sâmbătă ar putea urma un atac masiv cu rachete, în timp ce guvernatorul din Mikolaiev a declarat că 17 avioane de război ruseşti Tupolev au decolat din bazele lor aeriene. Dar, după declaraţiile lor, alarma de raid aerian din Kiev şi regiunea înconjurătoare a fost ridicată.

Atacurile de sâmbătă au avut loc în timp ce forţele ucrainene şi ruse se luptau pentru controlul Soledar, un mic oraş minier de sare din estul Ucrainei, care a fost de câteva zile în centrul unui atac necruţător rusesc.

Rusia a declarat vineri că forţele sale au preluat controlul asupra Soledarului, ceea ce ar fi un succes rar pentru Moscova, după luni de zile de înfrângeri pe câmpul de luptă, dar Kievul a spus că trupele sale încă luptă în oraş. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Mici cu E.coli şi zgârciuri în loc de carne, printre produsele comercializate în magazine. Aţi avut parte de experienţe neplăcute?

Observator » Stiri externe » Mai multe explozii au răsunat în capitala Ucrainei. Oamenii s-au adăpostit alături de copii la metrou, de frica noilor atacuri ruseşti