Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Marea Britanie, sub asaltul apelor

Premierul britanic David Cameron şi-a amânat o vizită peste hotare din cauza inundaţiilor de o amploare fără precedent care afectează ţara de mai bine de o lună.

de Redactia Observator

la 12.02.2014 , 08:18

16 alerte de inundaţii de cel mai înalt grad sunt în vigoare pe cursul Tamisei şi în Somerset. Iar meteorologii anunţă un nou val de ploi, dar şi ninsori şi vânt deosebit de puternic.

Mulţi locuitori din regiunile sinistrate au ajuns la disperare şi acuză autorităţile locale, dar şi guvernul, că i-au abandonat. Ministrul apărării Philip Hammond, venit să evalueze situaţia, a fost luat la rost de o activistă voluntară care se străduia să-i ajute pe localnici.

Mii de locuinţe au fost inundate în ultimele săptămâni. Pe cursul Tamisei, în amonte de Londra, aproape o mie de familii au fost evacuate şi alte câteva mii de case sunt, şi ele, în pericol.

Vezi și

Oficiul meteorologic a emis, pentru astăzi, alerte de vreme nefavorabilă pe întregul teritoriu al Marii Britanii, fie pentru ploaie, fie pentru vânt puternic şi chiar ninsoare.

Pe acelaşi subiect

După ce a vizitat, timp de două zile, regiunile afectate, premierul David Cameron şi-a anulat un turneu diplomatic în Orientul Mijlociu şi a promis ajutor pentru sinistraţi.

Inundaţiile au ajuns şi subiect de dispută politică. Unii lideri ai opoziţiei spun că guvernul, preocupat prea mult de economiile bugetare, nu a alocat fondurile necesare pentru diguri sau curăţarea râurilor, ceea ce a amplificat dezastrul.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii

Nu se mai pot adăuga comentarii la acest articol


Întrebarea zilei
Credeţi că România ar trebui să dea explicaţii Statelor Unite pe tema alegerilor anulate?
Observator » Ştiri externe » Marea Britanie, sub asaltul apelor