Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Marelui Zid Chinezesc, restaurat în mod tradiţional

China a început lucrări de restaurare de amploare la una dintre marile minuni ale lumii. În cei aproape 2000 de ani de la construcţia Marelui Zid Chinezesc, monumentul vizibil de pe Lună, s-a deteriorat în mai multe secţiuni ca urmare a acţiunii forţelor naturii şi a turiştilor. 

de Redactia Observator

la 07.07.2019 , 13:52

China a început lucrări de restaurare de amploare la una dintre marile minuni ale lumii. În cei aproape 2000 de ani de la construcţia Marelui Zid Chinezesc, monumentul vizibil de pe Lună, s-a deteriorat în mai multe secţiuni ca urmare a acţiunii forţelor naturii şi a turiştilor. 

După ce în urmă cu 3 ani, autorităţile chineze au încercat să repare o secţiune de pavaj veche de 700 de ani cu ciment şi au schimbat aspectul original, inginerii au decis să folosească de această dată doar metode tradiţionale de construcţie. 

Zeci de milioane de turişti vizitează anual Marele Zid Chinesc, însă popularitatea monumentului antic, deşi este o binecuvântare pentru turism, poate fi şi un blestem.

Vezi și

Construit în primele secole după Hristos ca sistem de apărare în faţa triburilor nomade, zidul a suferit numeroase daune din cauza numărului mare de vizitatori, dar şi a forţelor naturii.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

În plus, zidul a fost deteriorat la suprafaţă de paşii turiştilor.

În cea mai populară secţiune a zidului, Badaling, aflată în apropiere de Beijing, autorităţile au luat deja decizia de a limita numărul de vizitatori zilnici la 65.000.

Reparaţiile demarate acum vor fi duse la capăt prin metodele tradiţionale.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Asta înseamnă că, pentru a fixa o piatră mai grea de 100 de kilograme, muncitorii au nevoie să urmeze un proces care durează si 45 de minute. Şi nu este singurul efort.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Noul proiect implică şi ca, printre altele, să fie aduşi catâri pe şantier pentru a ajuta la căratul materialelor pe cărările abrupte.

Muncitorii recunosc că această metodă de lucru nu este deloc uşoară, dar sunt convinşi că aceasta este cea mai bună variantă pentru a conserva monumentul aşa cum se cuvine.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Marelui Zid Chinezesc, restaurat în mod tradiţional