Marina americană mai trimite o navă de război în Orientul Mijlociu, pe fondul tensiunilor cu Iran
Marina americană (US Navy) a trimis o navă de război suplimentară în Orientul Mijlociu, a declarat joi un oficial american pentru Reuters, "pe fondul unei consolidări militare majore în regiune şi al tensiunilor în creştere".
Oficialul, care s-a exprimat sub rezerva anonimatului, a afirmat că USS Delbert D. Black a intrat în regiune în ultimele 48 de ore. "Astfel, numărul distrugătoarelor în Orientul Mijlociu se ridică la şase, împreună cu un portavion şi alte trei fregate din programul Littoral Combat Ship (LCS), o clasă de nave de război rapide şi agile proiectate de US Navy pentru a opera în medii apropiate de ţărm".
Distrugătorul USS Delbert D. Black (DDG-119), din clasa Arleigh-Burke, a intrat în dotarea marinei americane în 2020.
Sosirea acestei noi nave de război în regiune a fost anunţată în premieră de postul de televiziune CBS News.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰