Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Mărturia cruntă a unui soldat ucrainean aflat la Soledar: Am fost pur şi simplu abandonați. Am încercat să ne retragem, dar orcii sunt deja acolo

Un soldat ucrainean din Soledar a descris joi seară pentru CNN situația îngrozitoare din oraşul minier. CNN nu l-a identificat din motive de securitate. Rusia a anunţat oficial vineri că a preluat controlul asupra orașului Soledar. Anterior, ucrainenii susţineau că încă se duc lupte. 

de Redactia Observator

la 13.01.2023 , 14:01

Mărturia cruntă a unui soldat ucrainean aflat la Soledar: Am fost pur şi simplu abandonați. Am încercat să ne retragem, dar orcii sunt deja acolo Soldat ucrainean în Doneţk - Getty Images

"Am încercat să ne retragem, dar orcii (n.r.rușii) sunt deja acolo. Dacă nu există ordin de retragere astăzi, cel mai probabil nu vom avea timp să plecăm", a spus el la telefon pentru CNN. "Ni s-a spus că vom fi retrași. Acum suntem pur şi simplu abandonați."

El a mai mărturisit că soldații au rămas fără mâncare, fără apă, unii sunt răniți iar muniția este puţină. "Ultima evacuare a fost acum trei zile. Ordinul era să rezistăm până la capăt. Judecând după sunetele armelor, vecinii noștri (alte unități ucrainene) fie s-au retras, fie au primit ordin să se retragă. Ni s-a spus să rezistăm", a spus el. "Rezistăm cât putem. Dar oricine poate să obosească și să-şi atingă limitele în cele din urmă. Este imposibil să ții moralul ridicat atât de mult."

Wagner, compania militară privată rusă, a susținut încă de marţi că a capturat pe deplin Soledar. Un videoclip postat joi pe Telegram și geolocalizat de CNN arata forțele Wagner la marginea de nord a orașului. O brigadă ucraineană a susținut joi că "desfășoară contraatacuri" în oraș. "După câteva zile de retragere, am făcut chiar un mic avans", a anunţat unitatea pe Telegram. "Gara este a noastră. Mina este a noastră. Asteptam sprijin. Soledar este al Ucrainei."

Articolul continuă după reclamă

Ministerul Apărării rus anunţă că forţele sale au preluat controlul total asupra oraşului ucrainean Soledar

Pe acelaşi subiect

Ministerul Apărării rus a anunţat vineri că forţele sale au preluat încă de joi controlul total asupra Soledar, potrivit media de stat ruse, citate de Reuters, BBC şi CNN.  Capturarea acestei localităţi de către Rusia va permite trupelor sale să taie liniile de aprovizionare ale forţelor ucrainene în oraşul Bahmut, situat în apropiere şi mult mai mare, potrivit ministerului.

Reuters nu a reuşit să verifice în mod independent afirmaţiile Ministerului rus al Apărării. Anterior, Kievul declarase vineri că forţele sale ţin piept unei ofensive ruse de mare intensitate la Soledar, după o noapte fierbinte în această mică aşezare din estul ţării, supus unei presiuni crescute din partea trupelor Moscovei, în timp ce Institutul pentru Studiul Războiului (ISW), un think tank american care monitorizează evoluţia luptelor în timp real, afirma că forţele ruse au capturat probabil (de fapt) Soledar în 11 ianuarie, adică miercuri, potrivit AFP.

Consiliul de Securitate al ONU urmează să se reunească azi de la 22.00 (ora României) pentru a discuta despre situaţia în Ucraina, la aproape 11 luni de la declanşarea invaziei ruse în această ţară. "Inamicul şi-a aruncat aproape toate forţele principale în direcţia (regiunii) Doneţk şi menţine o ofensivă de o puternică intensitate", a declarat pe Telegram ministrul adjunct al apărării ucrainean, Ganna Maliar.

"Noaptea a fost fierbinte, luptele au continuat", a spus ea. "Aceasta este o fază dificilă a războiului, dar noi vom câştiga", se declară convinsă Ganna Maliar. În cazul în care se confirmă, cucerirea Soledar, unde au rămas în jur de 500 de persoane din cei 10.000 de locuitori pe care îi avea înainte de război oraşul, astăzi complet distrus, ar permite Moscovei să revendice în sfârşit o victorie militară după o serie de eşecuri umilitoare, la aproape un an de la declanşarea războiului, notează AFP.

ISW: Cucerirea Soledar de către ruşi nu înseamnă o încercuire iminentă a Bahmut 

Luptele în şi în jurul Soledar făceau ravagii de mai multe luni, dar au crescut brusc în intensitate în ultimele zile, în timp ce armata ucraineană se luptă cu mercenari ai grupului paramilitar rus Wagner în acest oraş.

Referitor la fotografiile geolocalizate publicate în 11 şi 12 ianuarie, ISW afirmă că acestea indică faptul că forţele ruse controlează probabil cea mai mare parte dacă nu chiar întreg Soledarul şi probabil au împins forţele ucrainene în afara periferiei de vest a oraşului.

Potrivit ISW, capturarea Soledarului este puţin probabil să anunţe o încercuire iminentă a Bahmut şi nu va permite forţelor ruse să exercite controlul asupra importantelor linii de comunicaţii terestre ucrainene către marele oraş din zonă. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Mărturia cruntă a unui soldat ucrainean aflat la Soledar: Am fost pur şi simplu abandonați. Am încercat să ne retragem, dar orcii sunt deja acolo