Marturiile unei romance din mijlocul vanatorii de teroristi de la Boston
Unul dintre suspecti a fost impuscat si a murit, iar celalalt a fost prins in viata, dupa aproape o zi in care a stat ascuns. In timpul vanatorii, oamenii care locuiesc in zona s-au temut pentru vietile lor. Printre ei si o studenta romanca.
Campul de batalie a fost orasul Watertown. Acolo, au fost incoltiti principalii suspecti ai atentatelor de la Boston de mii de politisti inarmati pana in dinti.
Nebunia a inceput cu cateva ore mai devreme, in campusul universitatii MIT, unde suspectii au ucis un om al legii. In acel moment, fortele de ordine au intrat in alerta. Scolile au fost inchise, la fel drumurile si spatiul aerian. Sapte milioane de oameni au fost prizonieri in cladiri. Printre ei si romani.
“Am auzit toate sirenele si impucaturi se auzeau din toate directiile. M-am speriat foarte, foarte tare”, povesteste o studenta romanca.
Ana-Maria Constantin este studenta la Harvard, universitate care se afla langa MIT. Era in biblioteca atunci cand s-a dezlantuit haosul. Vocea mamei din Romania a ajutat-o sa-si pastreze calmul: “Voiam doar sa o aud, nici nu auzeam ce-mi spune, am sunat-o si am inceput ss plang instantaneu. Imi zicea sa stau cuminte, sa stau acolo”.
Intre timp, unul dintre frati a fost ranit si a murit in bratele medicilor. Fratele sau a fugit, cu oamenii legii pe urmele sale.
“Ni s-a spus sa nu ne speriem in dupa-amiaza asta, pentru ca urmau sa fie niste explozii controlate in zona, nu stiu exact de ce”, mai spune Ana-Maria.
Dupa aproape 24 de ore de cand a inceput vanatoarea, politistii l-au prins pe al doilea presupus terorist, in viata.
“Ne-a facut de rusine! A facut de rusine intreaga etnie cecena pentru ca toti le stiu acum numele”, a declarat unchiul suspectilor.
Chiar daca unul dintre teroristi e ucis si celalalt incatusat, oamenii se tem in continuare pentru vietile lor.
“Sa-ti fie frica ca prietenii tai pot sa dispara asa, intr-o secunda si ca inclusiv tie ti se poate intampla asta… Pe noi ne-a speriat destul de tare”, spune studenta romanca.
Foto: fip.woodbridgesociety.org
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰