Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Masca poate diminua răspândirea noului coronavirus

Este concluzia trasă de Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor, după ce doi frizeri americani care aveau COVID-19 nu au infectat pe niciunul dintre cei peste 130 de clienţi cu care intraseră în contact.

de Redactia Observator

la 20.07.2020 , 15:51

  • Virusul continuă să facă ravagii în Texas.
  • Mai nou printre victime se numără chiar sugari.

În Statele Unite numărul de persoane infectate se apropie de 4 milioane. Sunt peste 65.000 de cazuri în fiecare zi. Doar în ultima lună, americanii au doborât recordul de 9 ori la numărul de persoane contaminate zilnic. În ciuda acestor date alarmante, epidemia de peste Ocean ar putea fi ţinută sub control în doar o lună dacă toată lumea ar purta mască de protecţie, spun epidemiologii.

Robert Redfield, director CDC: Cred că dacă toată lumea ar purta acum mască, în următoarele 4,6 sau 8 săptămâni am putea ţine sub control această epidemie. 

Experţii au ajuns la această concluzie după ce doi stilişti din Missouri care au fost depistaţi cu coronavirus, nu au infectat pe niciunul dintre cei 139 de clienţi cu care intraseră în contact anterior.

Vezi și

Totul s-a datorat faptului că atât ei cât şi clienţii au purtat mască de protecţie. Aşa se face că după ce au stat timp de două săptămâni în carantină niciunul din cei peste 130 de clienţi nu au raportat simptome asociate noului coronavirus.

67 dintre ei au acceptat chiar să se testeze, iar toate rezultatele au fost negative. 

În ciuda acestor dovezi Donald Trump a declarat că nu va impune purtare măştii la nivel naţional. Mai mult decât atât, liderul de la Casa Albă este optimist în ceea ce priveşte evoluţia pandemiei...

Donald Trump, preşedintele Statelor Unite: O să am dreptate în cele din urmă. Am spus că o să dispară (n.r. coronavirusul) şi o să o spun din nou. Virusul o să dispară şi veţi vedea că am avut dreptate. 

Virusul continuă să facă ravagii în Texas. Iar mai nou printre victime se numără chiar sugari. Potrivit oficialilor din sănătate 85 de nou-născuţi din Texas au fost depistaţi cu COVID-19. Deocamdată nu se ştie însă modul în care bebeluşii au ajuns să ia virusul. Între timp primarul din Los Angeles ia în considerare revenirea la izolare, după ce numărul de spitalizări a doborât un nou record. 

Inclusiv vedetele de la Hollywood trag semnală de alarmă. Jennifer Anitson a publicat pe Instagram o poză cu prieten de-ai ei care a ajuns la Terapie Intensivă, deşi nu avea alte boli cronice. Protagonista din Friends îi îndeamnă aşadar pe americani să poarte mască şi să se protejeze. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Masca poate diminua răspândirea noului coronavirus