Antena Meniu Search
x

Medvedev cere eliminarea lui Zelenski, după atacul cu drone de la Kremlin. Rusia s-a răzbunat bombardând Hersonul

Ucraina dezminte cu fermitate că ar fi trimis drone să atace Kremlinul pentru a-l asasina pe Vladimir Putin. În primele ore ale zilei de ieri, două drone au fost doborâte deasupra cetăţii din centrul Moscovei, iar conducerea rusă afirmă că a fost vorba de un atac terorist. Demnitarii ruşi au reacţionat cu furie şi cer eliminarea preşedintelui Zelenski. O primă ripostă a venit sub forma unor bombardamente masive asupra provinciei Herson, soldate cu cel puţin 21 de morţi şi 48 de răniţi. Iar sirenele alarmei aeriene au sunat din nou noaptea trecută. 

de Redactia Observator

la 04.05.2023, 07:46

Vezi și

Imaginile difuzate pe reţelele sociale, dar NU şi în jurnalele principalelor televiziuni din Rusia, arată două mici obiecte neidentificate în zbor spre cupola unui palat din Kremlin. Primul este distrus într-un nor de fum, iar după 16 minute, al doilea explodează pe cer. Ruşii susţin că dronele au fost distruse de apărarea antiaeriană, care, astfel, a prevenit atacul asupra lui Vladimir Putin. Propagandiştii şi oficialităţile de la Moscova acuză, bineînţeles, Ucraina, care respinge orice implicare în incident.

Volodimir Zelenski, preşedinte Ucraina: Noi nu îl atacăm pe Putin sau Moscova. Noi luptăm pe teritoriul nostru, ne apărăm satele şi oraşele.

Dar la Moscova, dezminţirile nu sunt luate în seamă şi se cer represalii dure. Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev îndeamnă, deschis, la eliminarea fizică a lui Zelenski iar preşedintele Dumei cere "distrugerea" regimului de la Kiev.

„După atacul terorist de astăzi, nu mai există altă alternativă decât eliminarea fizică a lui Zelenski şi a clicii sale”, a scris Dmitri Medvedev pe Telegram.

Pe acelaşi subiect

Analiştii occidentali pun, însă, la îndoială versiunea oficială rusă despre atacul dronelor. Se speculează că ar putea fi vorba de un atac "sub steag fals", efectuat de serviciile secrete ruse pentru a justifica noi atacuri de amploare asupra Ucrainei.

Herson, ţinta bombardamentelor ruseşti intense

Şi, într-adevăr, după câteva ore, oraşul Herson şi localităţile vecine au fost ţinta unor bombardamente deosebit de intense care au făcut zeci de victime. Au fost lovite, între altele, o gară, un supermarket şi clădiri de locuit. Lupte crâncene continuă şi pe frontul din Donbas. Patronul grupului Wagner, Evgheni Prigojin, consideră chiar că ucrainenii au declanşat deja contraofensiva.

Evgheni Prigojin: Ofensiva armatei ucrainene se poate spune că a început deja.

Prigojin a adăugat că, în 24 de ore, trupele sale au avansat 230 de metri la Bahmut, dar au pierdut peste o sută de soldaţi. În acest timp, Zelenski face o nouă vizită neanunţată în prealabil în străinătate: el se află în prezent în Ţările de Jos după ce, ieri, s-a întâlnit, în Finlanda, cu liderii ţărilor nordice, care au promis că vor susţine primirea Ucrainei în NATO şi Uniunea Europeană.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Cum vă petreceţi Floriile?

Observator » Stiri externe » Medvedev cere eliminarea lui Zelenski, după atacul cu drone de la Kremlin. Rusia s-a răzbunat bombardând Hersonul