Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Mii de persoane "vaccinate" cu apă cu sare în loc de ser anti-Covid, în India. Oamenii s-au prins după ce n-au avut reacții adverse

Mii de persoane au fost injectate cu apă cu sare, în India, după ce au căzut pradă unei înşelătorii cu vaccinuri false. Autoritățile au arestat câțiva medici şi angajați pentru implicarea lor în fraudă, transmite CNN New Delhi. 

de Redactia Observator

la 06.07.2021 , 12:20

protest în India Protest în India, după descoperirea unui centru de vaccinare fals, în Bengalul de Vest, 5 iulie 2021 - Profimedia Images

Cel puţin 12 unităţi de vaccinare false au fost funcționale atât în Mumbai, cât şi în afara metropolei, în statul Maharashtra. Fiecare centru de vaccinare folosea apă salină în loc de serul anti-Covid, pe care o injectau pacienţilor dornici de imunizare, potrivit şefului departamentului de poliţie din Mumbai, Vishal Thakur. Numărul de persoane vaccinate cu serul fals este de aproximativ 2500. Organizatorii înşelătoriei nu numai că au minţit un număr mare de oameni, ci au mai şi luat bani de la victime, câştigând suma de 28.000 de dolari în total. „Am arestat doctori. Ei foloseau un spital care producea certificate false, flacoane, seringi”, susţine şeful departamentului de poliţie.

Până acum, 14 persoane au fost arestate pentru suspiciunea de înşelătorie, ucidere din culpă, conspiraţie criminală şi altele. Mai multe arestări vor veni pe vreme ce poliţia din Mumbai va continua investigaţia cu privire la alte posibile persoane implicate, susţine Vishal Thakur. 

Vaccinarea falsă a avut loc la începutul lunii iunie

Articolul continuă după reclamă

Autorităţile au început investigaţia în momentul în care au mers la poliţie câteva dintre victimele înşelătoriei. Suspiciunile oamenilor au fost în legătură cu certificatele de vaccinare. Una dintre falsele unităţi de vaccinare a fost la o asociaţie de locatari, unde membrii au fost nevoiţi să plătească vaccinul, conform unui rezident. Potrivit CNN, aceştia au început să se îndoiască de conţinutul serului în momentul în care nimeni nu a prezentat niciun fel de simptom post-vaccinare.

Pe acelaşi subiect

În timp ce poliţia îşi desfăşura investigaţia, alţii au ales să ia acţiuni legale pe cont propriu. Siddhart Chandrashekhar, un avocat din Mumbai, a depus o plângere publică pe 24 iunie, moment în care acesta a înregistrat mai mult de 2.000 de victime ale înşelătoriei. Alegaţiile sunt „extrem de şocante”, susţine Curtea Supremă Bombay High, forţând autorităţile să ia acţiune astfel ca indivizii inocenţi să nu mai fie păcăliţi în viitor.

India a fost copleșită de un al doilea val de coronavirus, între lunile aprilie-iunie

Valul al doilea de coronavirus din India a infectat milioane de persoane şi a ucis zeci de mii de locuitori la nivel naţional. După luna mai, cazurile zilnice au început să scadă, astfel presiunea pe medici nu a mai fost atât de mare, iar autorităţile au reuşit să se concentreze pe programele de vaccinare. În iunie, prim-ministrul Narendra Modi a anunţat o vaccinare centralizată, în care o proporţie semnificantă de doze de vaccin vor fi procurate de Guvernul Central pe gratis. 

India a înregistrat un număr record de 8 milione de doze administrate pe zi. Până acum, mai mult de 62 de milioane de persoane, adică 4,5% din populaţia Indiei, sunt vaccinate complet, conform statisticilor de la Universitatea Johns Hopkins. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Mii de persoane "vaccinate" cu apă cu sare în loc de ser anti-Covid, în India. Oamenii s-au prins după ce n-au avut reacții adverse