Ministrul ungar de Externe recunoaşte că vorbeşte des cu Serghei Lavrov în timpul reuniunilor UE

Şeful diplomaţiei de la Budapesta, Peter Szijjarto, a recunoscut că vorbește des cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, în timpul întâlnirilor private ale miniștrilor de Externe din Uniunea Europeană, scrie Euronews.com.

de Redactia Observator

la 24.03.2026 , 13:40

- Profimedia Images

Dezvăluirea a fost făcută după ce, în presa internațională, s-a scris că Szijjárto vorbeşte cu Lavrov la telefon chiar în pauzele reuniunilor de la Bruxelles. La început, guvernul de la Budapesta a negat acuzaţiile

Potrivit unui articol publicat în The Washington Post, ministrul ungar vorbea des cu Lavrov în pauzele dintre şedinţele de la Bruxelles. Subiectul a stârnit reacții pentru că discuțiile luate la nivelul oficialilor UE sunt considerate confidențiale.

Bruxellesul cere explicaţii Ungariei

Articolul continuă după reclamă

Luni, Comisia Europeană a cerut explicații din partea Ungariei și a spus că informațiile apărute sunt îngrijorătoare. Tot luni seară, Szijjártó a confirmat că într-adevăr a avut astfel de discuții pentru că, se justifică el, deciziile luate în UE pe teme ca energia, industria auto și securitatea privesc şi relațiile dintre Ungaria şi state din afara Uniunii.

"Da, aceste lucruri trebuie discutate cu partenerii noștri din afara Uniunii Europene. Vorbesc nu doar cu ministrul rus de Externe, ci și cu partenerii noștri din SUA, Turcia, Israel, Serbia și alții, înainte și după reuniunile Consiliului UE", a spus Szijjárto. El a ţinut să precizeze că asta înseamnă, de fapt, diplomația: să vorbești cu liderii altor țări.

"Toți miniștrii intră cu telefonul în sală"

Marți dimineață, ministrul a postat și un videoclip pe rețelele sociale, în care a respins acuzațiile că ar fi încălcat reguli de securitate la reuniunile miniștrilor de Externe din UE. El a spus că la acest nivel nu se discută secrete. "Toți miniștrii intră cu telefonul în sală, în afară de mine. Să spui că aici există protocoale speciale de securitate e o tâmpenie", a declarat el. Acuzaţiile vin într-un moment tensionat în Ungaria, înaintea alegerilor parlamentare, unde partidul lui Viktor Orban, Fidesz, se află în urma formaţiunii din opoziţie Tisza în sondaje.

Guvernul lui Orban este printre puținele din Europa care mai țin legătura cu Kremlinul. În plus, Ungaria cumpără în continuare cantități mari de combustibili fosili din Rusia, chiar dacă UE face presiuni pentru reducerea dependenței de Moscova.De la începutul invaziei ruse în Ucraina, în februarie 2022, Szijjártó a fost de 16 ori la Moscova. Ultima vizită a avut loc pe 4 martie, când s-a întâlnit la Kremlin chiar cu președintele rus Vladimir Putin.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi schimbat planurile de vacanţă din cauza tensiunilor internaţionale/economice?
Observator » Ştiri externe » Ministrul ungar de Externe recunoaşte că vorbeşte des cu Serghei Lavrov în timpul reuniunilor UE