O tânără româncă a plonjat de la etaj, în Italia, în timp ce filma un video pentru TikTok
O româncă în vârstă de 27 de ani a ajuns la spital, în Italia, după ce a căzut de la balconul casei, pe strada Manzoni din Padova, în regiunea Veneto.
"Voiam să fac un selfie drăguț pentru socail media", le-a spus tânăra polițiștilor, alertați de vecinii care au văzut-o pe fată căzând de la etaj.
Inițial, oamenii legii au crezut este vorba despre un gest extrem, că tânăra de 27 de ani a încercat să își pună capăt zilelor.
Ulterior, adevărul avea să iasă la iveală.
Românca, venită pentru câteva zile în Italia, în vacanță, a vrut să filmeze un material video pentru a-l publica pe Tik Tok. La un moment dat, din neatenție, tânăra a ieșit prea mult în afara balustradei și a plonjat în gol de la peste 2 metri înălțime, potrivit Il Mattino din Padova.
În urma căzăturii, românca s-a ales cu o sperietură zdravănă, dar şi fractură, după ce a aterizat pe spate.
Italia a blocat TikTok pentru utilizatorii a căror vârstă nu este verificată
Autoritatea pentru protecţia datelor personale din Italia a emis, la sfârșitul lunii ianuarie, un comunicat prin care a cerut aplicaţei Tik Tok să blocheze conturile utilizatorilor din Italia a căror vârstă nu poate fi verificată. Decizia drastică a fost luată după ce în Palermo, Sicilia, o fetiţă de 10 ani a murit asfixiată, în timp ce făcea o provocare pentru un clip pe aplicaţie.
Copila se legase la gât cu o curea, cu scopul de a nu respira cât mai mult timp posibil, în timp ce lăsase telefonul ca să înregistreze întregul moment.
A fost găsită inconştientă chiar de sora ei mai mică, în vârstă de 5 ani, cea care a alertat familia, apoi transportată de urgenţă la spital, unde a fost declarată decedată la scurt timp.
TikTok este o aplicaţie deținută de China ByteDance, care a crescut rapid în popularitate în întreaga lume, în special în rândul adolescenților.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰