Video Oferta de pace trimisă de Trump lui Putin. UE şi Kievul acuză că se încalcă linia roşie
Administraţia Trump este pregătită să facă o nouă concesie Rusiei. Ar fi gata să recunoască Crimeea şi Donbass de drept ca fiind pământ rusesc, dacă asta îl determină pe Vladimir Putin să semneze pacea. Ucraina, în schimb, se îndreaptă spre negocierile de pace cu un dezavantaj enorm.
Agenţiile anticorupţie i-au percheziţionat casa şefului de cabinet al preşedintelui Zelenski. Oficialul ucrainean este suspect într-un dosar de spălare de bani şi conduce negocierile cu americanii În urma scandalului, şi-a dat demisia.
Jurnaliştii de la publicaţia britanică The Telegraph, care citează surse apropiate negocierilor, susţin că Donald Trump este gata să-şi pună semnatura pe un acord prin care Statele Unite recunosc regiunea Donbas şi peninsula Crimeea, anexate ilegal de Vladimir Putin, ca fiind ale ruşilor. Ginerele lui Donald Trump, Jared Kushner, şi emisarul Steve Witkoff îi vor face personal oferta lui Vladimir Putin, la Moscova, săptămâna viitoare.
"Acesta ar trebui să fie subiectul negocierilor noastre cu partea americană. Vă mulțumesc foarte mult că ne-ați atras atenția asupra acestui aspect. Aveți dreptate, acesta este unul dintre punctele cheie", a mai afirmat Vladimir Putin.
Până la vizita delegaţiei americane, Vladimir Putin s-a întâlnit la Moscova cu premierul Viktor Orban, cel mai bun prieten al său din Uniunea Europeană. Cei doi lideri au fost la un pas să se dărâme unul pe altul în timpul primirii de la Kremlin. La finaliul întâlnirii, Orban a spus că ţara sa nu va renunţa la gazele şi petrolul rusesc.
Un mesaj pe placul lui Putin, care i-a mulţumit că a acceptat ca el şi Trump să se întâlnească la Budapesta.
"A fost propunerea lui Donald. El a spus "Avem relații bune cu Ungaria, tu ai relații bune, propun această opțiune", a declarat Vladimir Putin, preşedintele Rusiei.
Putin mai are un motiv de bucurie. La Kiev scandalul de corupţie a ajuns la mâna dreaptă a lui Volodimir Zelenski.
Agenţiile anticorupţie au percheziţionat casa şi bisroul lui Andrii Iermak, şeful cabinetului lui Zelenski şi negociatorul său principal. Ancheta ar viza o mită de 100 de milioane de euro la compania de stat Energoatom. În urma acuzaţiilor, Zelenski a anunţat demisia şefului său de cabinet.
"Îi mulţumesc lui Andrii pentru poziţia Ucrainei pe care a reprezentat-o mereu aşa cum trebuie să fie. Întotdeauna, a fost o poziţie patriotică", a declarat Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei.
Iermark este al doilea apropiat al lui Zelenski vizat de procurorii anticorupţie din Ucraina, după Timur Mindici, un vechi prieten și fost partener de afaceri al liderului de la Kiev.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰