Oficial chinez despre coronavirus: ”Originea epidemiei nu a fost găsită”
Veşti teribile vin din China. Preşedintele Xi Jinping recunoaşte că noul virus se răspândeşte rapid. Iar specialiştii spun că se transmite înainte ca purtătorul să aibă simptome.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Veşti teribile vin din China. Preşedintele Xi Jinping recunoaşte că noul virus se răspândeşte rapid. Iar specialiştii spun că se transmite înainte ca purtătorul să aibă simptome. Sunt cel puţin 56 de oameni morţi şi peste 2.000 de persoane infectate în întreaga lume, potrivit celui mai nou bilanţ.
Cât e China de mare, nimeni nu intră şi nimeni nu iese din oraşe întregi. În zona zero a epidemiei de coronavirus sunt scene apocaliptice. Medici îmbrăcaţi în costume de protecţie verifică temperatura fiecărui om care intră în provincia Hubei, unde se află şi oraşul Wuhan. Cei bolnavi nu sunt lăsaţi să îşi continue drumul.
Iar în oraşele aflate în carantină, străzile sunt goale. Puţini se încumetă să iasă din case. Singurul gând este cel al supravieţuirii. În Beijing, duminică dimineaţă, au sunat telefoanele tuturor oamenilor. Prin SMS, erau îndemnaţi să evite să îşi dea mâna atunci când se salută.
Transportul în comun între localităţiile din Hubei sau între provincii a fost suspendat. Nu mai circulă nici trenurile. Iar în Wuhan au fost interzise şi maşinile personale. Toată China pare că e într-un singur loc. În spitale. Pacientii aşteaptă chiar şi 3-4 ore pentru a fi consultaţi. În Wuhan, unii doctori sunt nevoiţi să poarte scutece pentru a avea timp să-i trateze pe toţi. În acest timp, în presa internaţională, apar informaţii că stocurile de medicamente sunt aproape epuizate.
Preşedintele Xi Jinping recunoaşte că virusul se răspândeşte tot mai rapid. Iar cercetătorii anunta că virusul poate fi transmis chiar dacă purtătorul nu prezintă încă simptome. Cercetătorii chinezi ar fi reuşit să izoleze o tulpină a virusului şi au început să dezvolte un vaccin.
Statele Unite vor organiza un pod aerian pentru a-şi evacua toţi cetăţenii aflaţi la Wuhan. Peste ocean sunt deja peste 60 de cazuri suspecte, în 22 de state. Un prim caz a fost identificat şi în Canada.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰