Antena Meniu Search
x

Curs valutar

ONU a adoptat o rezoluție prin care cere o încetare imediată a focului în Fâşia Gaza, după 5 luni de război. SUA s-au abținut de la vot

Război Israel - Hamas. Consiliul de Securitate al ONU a adoptat luni cu 14 la 0 o rezoluție prin care cere o "încetare imediată a focului" în Fâşia Gaza. Textul cere, de asemenea, eliberarea imediată și necondiționată a tuturor ostaticilor. Încercările anterioare de a trece o rezoluție au eşuat deoarece SUA, China și Rusia și-au folosit dreptul de veto de fiecare dată. De aceasta dată SUA s-au abţinut. 

de Redactia Observator

la 25.03.2024 , 18:27

ONU a adoptat o rezoluție prin care cere o încetare imediată a focului în Fâşia Gaza după 5 luni de război. SUA s-au abținut de la vot ONU a adoptat o rezoluție prin care cere o încetare imediată a focului în Fâşia Gaza după 5 luni de război. SUA s-au abținut de la vot - Profimedia

ONU a eșuat în repetate rânduri să cadă de acord asupra unui apel la o încetare a focului de când a început războiul dintre Israel şi Hamas în luna octombrie anul trecut.  În total, 14 din cei 15 membri ai Consiliului au votat pentru, iar SUA s-au abținut.

După aflarea veştii Benjamin Netanyahu a anulat vizita unei delegații israelienă la Casa Albă, potrivit presei israeliene.

De această dată SUA s-au abținut de la vot şi nu au votat împotrivă, o mutare considerată surprinzătoare, care semnalează o divergență tot mai mare între americani și aliatul lor Israelul cu privire la ofensiva din Gaza, explică BBC. 

Articolul continuă după reclamă

"Această rezoluție trebuie pusă în aplicare. Eșecul ar fi de neiertat", a recaţionat Antonio Guterres.

Pe acelaşi subiect

Rezoluțiile Consiliului de Securitate al ONU sunt obligatorii și trebuie aplicate. În caz contrar, ONU poate apela la măsuri prin care să le oblige să facă acest lucru cum ar fi impunerea de sancțiuni sau trimiterea de trupe speciale pentru pace.

O rezoluție propusă de SUA, săptămâna trecută, a fost blocată de Rusia și de China, ambasadorul rus denunţând atunci un text "ipocrit" care nu îndeamnă în mod direct la "tăcerea armelor".

Rezoluţia votată azi a fost depusă de cei zece membri nepermanenți şi propusă de reprezentantul Mozambicului.

De la începutul războiului dintre Israel şi Hamas, 32.226 de persoane au fost ucise în Fâşia Gaza, potrivit Ministerului Sănătăţii al mişcării islamiste.

 Consiliul de Securitate al ONU a adoptat prima sa rezoluţie pentru o "încetare imediată a focului" în Gaza

"Timp de cinci luni, poporul palestinian a suferit teribil. Această baie de sânge a continuat prea mult timp. Este obligaţia noastră să-i punem capăt. În cele din urmă, Consiliul de Securitate îşi asumă responsabilităţile", a declarat ambasadorul algerian Amar Bendjama, chiar dacă rezoluţiile Consiliului, cu caracter obligatoriu, sunt cu regularitate ignorate de statele în cauză.

Spre deosebire de textul american respins vineri prin veto de Rusia şi China, rezoluţia adoptată luni nu leagă aceste solicitări de eforturile diplomatice ale Qatarului, Statelor Unite şi Egiptului, chiar dacă "recunoaşte" existenţa acestor discuţii care vizează un armistiţiu însoţit de un schimb de ostatici din Gaza şi de prizonieri palestinieni.

Rusia şi China au respins vineri un proiect de rezoluţie american care sublinia "necesitatea" unei "încetări imediate a focului" în Gaza în legatură cu negocierile pentru eliberarea ostaticilor capturaţi în timpul atacului sângeros şi fără precedent al Hamas din 7 octombrie de pe teritoriul israelian.

Unii observatori au vazut acest pas ca o evoluţie substanţială a poziţiei Washingtonului, aflat sub presiune pentru a-şi limita sprijinul pentru Israel, în timp ce ofensiva israeliană s-a soldat cu peste 32.000 de morţi în Gaza, potrivit Ministerului Sănătăţii din enclava palestiniană.

Rezoluţia adoptată luni este rezultatul eforturilor membrilor nepermanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU, care au negociat tot weekendul cu Statele Unite pentru a încerca să evite un alt eşec, potrivit unor surse diplomatice.

Rezoluţia cere, de asemenea, "înlăturarea tuturor obstacolelor" din calea livrării ajutorului umanitar pentru populaţia din Gaza.

Noua rezoluţie condamnă totodată "toate actele teroriste", însă fără a menţiona atacurile Hamas din 7 octombrie, care au condus la moartea a cel puţin 1.160 de persoane, majoritatea civili, potrivit unui bilanţ stabilit de AFP pe baza datelor oficiale israeliene.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Ştiri externe » ONU a adoptat o rezoluție prin care cere o încetare imediată a focului în Fâşia Gaza, după 5 luni de război. SUA s-au abținut de la vot