Video Patru morţi şi mai mulţi răniţi după ce un avion cargo s-a prăbușit peste o clădire de birouri din Kentucky
Cel puţin patru persoane au murit şi alte 11 au fost rănite după ce un avion cargo s-a prăbuşit în statul american Kentucky, la scurt timp după decolare. Aeronava a căzut peste o zonă de birouri, iar autorităţile se tem că bilanţul victimelor poate creşte în orele următoare.
Ora locală cinci şi un sfert. Aeronava cargo, cu destinaţia Honolulu, decolează de pe pista aeroportului din Louisville, Kentucky, când motorul începe să ardă. Nu rezistă mult în aer - în doar câteva secunde, se izbeşte de sol şi se transformă într-o bilă uriaşă de foc. Avionul cade peste o zonă de birouri. O ciupercă de fum se ridică la zeci de metri în aer şi învăluie întreaga zonă.
Autorităţile au raportat că la bordul avionului se aflau cel puţin 144.000 de litri de kerosen.
La bord se aflau pilotul şi doi membri ai echipajului. Niciunul nu a scăpat. O a patra persoană, aflată la sol, aproape de locul accidentului, a murit şi ea. Alte 11 au fost rănite.
Aeronava s-a prăbuşit într-o zonă de birouri
"Cred că acest număr va creşte. Zona afectată cel mai grav a cuprins două firme. Nu se ştie câte alte persoane sau clienţi se aflau la faţa locului în acel moment. Oricine a văzut imaginile şi videoclipurile ştie cât de violent a fost acest accident", a declarat Andy Beshear, guvernatorul statului Kentucky.
"Vă rugăm să staţi departe de zonă. Lăsaţi echipele de intervenţie să-şi facă treaba şi să se asigure că locul accidentului este cât mai sigur posibil", a transmis Paul Humphrey, şeful Poliţiei din Louisville.
Cauza tragediei este acum investigată de autorităţile din Kentucky. În trecut, avionul a fost folosit pentru transportul pasagerilor.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰