Şeful Pentagonului, acuzat că exagerează succesul SUA în Iran: Hegseth nu-i spune adevărul lui Trump - WP
Președintele Donald Trump continuă să descrie războiul împotriva Iranului drept un succes deplin, afirmând chiar luni că Statele Unite se descurcă "incredibil de bine", în timp ce secretarul Apărării, Pete Hegseth, a spus că Teheranul a fost "umilit și pus în dificultate" de forțele americane. Însă doborârea de către Iran a unui avion de luptă F-15E și operațiunea de salvare cu risc ridicat care a urmat au arătat că Teheranul își menține capacitatea de a amenința personalul militar american și au pus sub semnul întrebării statisticile promovate de Hegseth în ultimele săptămâni, scrie Washington Post.
Misiunea de salvare a pilotului dispărut în munţii Iranului, haotică, dar reușită, a devenit cea mai clară dovadă de până acum că afirmațiile repetate ale lui Hegseth privind dominația aeriană vin cu limite serioase și a alimentat îngrijorările din interiorul administrației Trump că mesajele sale despre război sunt prea optimiste și riscă să dezinformeze atât publicul, cât și pe președinte.
"Pete nu îi spune adevărul președintelui. Ca urmare, președintele repetă informații înșelătoare", a declarat un oficial al administrației citat de Washington Post.
Iranienii care au doborât aeronava F-15 "au avut noroc"
Deși Hegseth a susținut timp de săptămâni că Iranul nu are "nicio apărare aeriană" și nu poate face nimic împotriva incursiunilor aeriene americane, Trump a recunoscut, în conferința de presă de luni de la Casa Albă, că o "rachetă cu ghidare termică" a doborât F-15-ul, lăsând doi aviatori americani blocați temporar în interiorul teritoriului iranian.
"A avut noroc. A fost o lovitură norocoasă", a spus Trump.
Iranul a doborât, de asemenea, un avion de atac A-10 vineri, însă pilotul a reușit să îl ducă înapoi în spațiul aerian aliat înainte de a se catapulta în siguranță, au spus oficialii.
Kelly Grieco, analist militar la Stimson Center, a declarat că, deși administrația Trump a afectat semnificativ marina iraniană, forțele aeriene și țintele fixe de rachete și radar ale Iranului, doborârea F-15-ului arată ce se întâmplă "când ai superioritate aeriană, dar nu supremație aeriană".
"Superioritatea noastră aeriană este limitată geografic la vest și sud, dar și ca altitudine", a adăugat ea, precizând că avioanele americane probabil au zburat la peste 4.500 sau chiar 9.000 de metri pentru a evita tipul de rachete portabile care au lovit F-15-ul.
Retorica lui Hegseth contrastează cu cea a generalului Dan Caine, șeful Statului Major, care nu a sugerat că piloții americani pot folosi spațiul aerian iranian fără riscuri. Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Sean Parnell, a calificat criticile la adresa mesajelor publice ale lui Hegseth drept "minciuni și propagandă".
Casa Albă susţine că "nimic nu l-a surprins" pe Trump
Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Anna Kelly, a respins orice afirmație potrivit căreia Hegseth ar fi informat eronat președintele și a spus că Trump a știut întotdeauna că iranienii vor riposta. "A avut mereu imaginea completă a conflictului. Nimic nu l-a surprins pe el sau pe planificatorii noștri militari", a spus Kelly.
Kelly a reiterat că Statele Unite și Israelul au efectuat peste 13.000 de misiuni de luptă deasupra Iranului, au distrus sau avariat două treimi din facilitățile de producție ale Teheranului și au "eliminat" marina iraniană.
Hegseth, declarații prea optimiste despre distrugerea armamentului iranian
Îngrijorările privind mesajele lui Hegseth nu se limitează la afirmațiile despre dominația aeriană. Oficialii americani spun că o altă sursă majoră de tensiune este modul în care acesta descrie eforturile SUA de a distruge programele iraniene de rachete și drone.
Luna trecută, Hegseth a declarat că aceste programe sunt "în mare parte distruse". Însă peste jumătate dintre lansatoarele de rachete ale Iranului sunt încă intacte, iar mii de drone kamikaze rămân disponibile, potrivit unei evaluări recente a serviciilor de informații americane.
De asemenea, afirmația lui Hegseth că numărul lansărilor iraniene a scăzut la cel mai mic nivel a fost contestată de oficiali, care spun că perioade mai reduse au existat anterior. Unii oficiali americani spun că simpla numărare a lansărilor nu este un indicator relevant.
Iranul îşi schimbă strategia, susţin analiştii
Analiștii susțin că Iranul își schimbă strategia, trecând de la volum la eficiență și precizie. Potrivit evaluărilor americane, Iranul își conservă resursele, reducând numărul atacurilor pentru a le folosi mai eficient ulterior. Un exemplu important a fost distrugerea recentă a unui avion american de supraveghere E-3 într-un atac iranian asupra unei baze din Arabia Saudită.
Șapte militari americani au fost uciși în contraatacuri iraniene, iar alți șase au murit într-un accident aviatic în timpul unei realimentări în aer. Aproape 375 de militari au fost răniți.
Totuși, capacitatea forțelor americane de a pătrunde adânc în Iran pentru operațiunea de salvare arată cât de mult a fost afectată capacitatea militară a Teheranului, au spus oficialii.
Senatorul Chris Coons a avertizat că Iranul continuă să lanseze rachete balistice și drone asupra aliaților și intereselor americane din regiune. Deși SUA au afectat capacitatea Iranului de a produce noi rachete balistice, producția de drone este mult mai greu de eliminat. "Poți construi drone letale în garaje și subsoluri", a spus Coons.
Săptămâna trecută, Hegseth a revenit la statistici, afirmând că atacurile cu rachete balistice asupra forțelor americane au scăzut cu 90%. Îngrijorarea nu este doar că Trump repetă aceste afirmații, ci și dacă secretarul Apărării îi explică pe deplin complexitatea conflictului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
