Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Premierul olandez: Cu legea anti-LGBT, Ungaria nu mai are ce căuta în UE

Prim-ministrul Olandei, Mark Rutte, susține că Ungaria „nu mai are ce să caute în Uniunea Europeană”, după ce a adoptat legea anti-LGBT, care interzice referirile la homosexualitate în școli, scrie BBC.

de Redactia Observator

la 25.06.2021 , 10:50

Premierul olandez: Cu legea anti-LGBT, ''Ungaria nu mai are ce căuta în UE'' Premierul olandez: Cu legea anti-LGBT, ''Ungaria nu mai are ce căuta în UE'' - Profimedia Images

''În opinia mea, nu mai are ce să caute în UE, dar nu decid doar eu'', a declarat Rutte, la sosirea la summitul european, potrivit AFP.

Legea adoptată de Budapesta interzice arătarea sau încurajarea homosexualităţii sau schimbării de gen. Guvernul ungar dă asigurări că acest text are ca obiectiv o consolidare a luptei împotriva pedofiliei, însă organizaţii de apărarea drepturilor persoanelor LGBT îndeamnă UE la o reacţie puternică.

Ursula von der Leyen a declarat că legea ungară anti-LGBT este ”o ruşine” și ”discriminează în mod clar persoane în baza orientării lor sexuale. Ea este contrară valorilor fundamentale ale Uniunii Europene (UE), demnităţii umane, egalităţii şi respectării drepturilor omului”, denunţă von der Leyen.

Articolul continuă după reclamă

”Nu vom face niciun compromis în aceste principii. Am spus-o înainte: cred într-o Uniune Europeană în care eşti liber să fii cine eşti şi să iubeşti pe cine vrei. Cred într-o Europă care îmbrăţişează diversitatea. Voi folosi toate puterile Comisiei pentru ca drepturle cetăţenilor UE să fie garantate, oricine sunt ei şi oriunde trăiesc în Uniunea Europeană”, avertizează von der Leyen.

Treisprezece state membre UE au condamnat adoptarea acestei legi de către Budapesta, care prevede interzicerea promovării sau evocarea homosexulităţii în rândul minorilor. Acestea denunţă o ”discriminare flagrantă şi o stigmatizare a lesbienelor, gay-ilor, transsexualilor (LGBTQI)” şi cer o reacţie rapidă a CE.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Premierul olandez: Cu legea anti-LGBT, Ungaria nu mai are ce căuta în UE