Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Prima imagine de pe cometă

Robotul Philae a trimis prima imagine de pe cometa unde a aterizat în urmă cu câteva ore. Deşi nu este ancorat corespunzător şi există pericolul să se desprindă şi să plutească în derivă, reuşita ştiinţifică este una fără precedent în spaţiu.

de Redactia Observator

la 13.11.2014 , 13:51

Robotul Philae a trimis prima imagine de pe cometa unde a aterizat în urmă cu câteva ore. Deşi nu este ancorat corespunzător şi există pericolul să se desprindă şi să plutească în derivă, reuşita ştiinţifică este una fără precedent în spaţiu. 

Este prima fotografie a cometei realizată de robotul FILE. Punctul culminant al unei misiuni spaţiale începute acum 10 ani. Atunci Agenţia Spaţială Europeană a lansat o sondă care a monitorizat şi a analizat cometele.

Acum specialiştii vor putea verifica şi mai în amănunt corpul ceresc. Unul mai mare decât muntele Fuji din Japonia şi cu un diametru de 4 kilometri.

Vezi și

Evenimentul istoric a fost marcat incluisv pe reţelele de socializare, unde robotul a postat şi primul Tweet. Iar Google şi-a schimbat astăzi logo-ul.

Oamenii de ştiinţă au şi primele bănuieli referitoare la corpul ceresc. S-ar putea să fie format din două comete lipite una de alta, în perioada creării sistemului solar. Are greutatea de 10 miliarde de tone şi îi ia cam 6 ani să facă un tur complet în jurul soarelui. Singura problemă ar fi că robotul nu s-a fixat aşa cum îşi doreau specialiştii la aterizarea pe cometă şi există riscul ca acesta să ajungă să plutească în derivă. Aşa că se va încerca o nouă fixare. Dacă totul funcţionează conform planului, File va fi activ până în martie 2015.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Prima imagine de pe cometă