Video Primele două avioane F-35 stealth ale Poloniei au efectuat primul zbor deasupra ţării
Polonia şi-a prezentat vineri publicului noile avioane de luptă F-35, care au survolat ceremonial deasupra mai multor oraşe ale Poloniei. A fost prima apariţie publică a celor mai moderne aeronave de luptă intrate în dotarea armatei poloneze, potrivit TVP.
Zborul inaugural, intitulat "Bun venit în Polonia", a început cu decolarea a două avioane de generaţia a cincea de la o bază aeriană din oraşul Lask, situat în centrul ţării. Primul oraş survolat de aeronave a fost portul baltic Gdansk, în jurul orei locale 09:45. Apoi, la 10:10, avioanele au apărut deasupra Varşoviei, aflată la 284 de kilometri distanţă, zburând de-a lungul râului Vistula.
Ruta a inclus şi oraşul istoric Cracovia, din sudul Poloniei. Ulterior, avioanele s-au întors la baza din Lask pentru o ceremonie la care au participat preşedintele polonez Karol Nawrocki şi ministrul Apărării, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, în cadrul căreia aeronavele au fost botezate oficial "Husarze" ("Husarii"), o trimitere la cavaleria de elită a Poloniei din secolul al XVI-lea.
Noile avioane F-35 vor înlocui aparatele sovietice MiG-29 şi Su-22
Aeronavele de înaltă tehnologie au ajuns în Polonia la sfârşitul lunii mai, fiind primul lot de avioane rezultat dintr-un acord de 4,6 miliarde de dolari semnat cu Statele Unite în 2020 pentru 32 de avioane Lockheed Martin F-35A. Achiziţia este una dintre cele mai mari cumpărări de armament din istoria Poloniei şi are ca scop înlocuirea avioanelor MiG-29 şi Su-22, de concepţie sovietică, aflate în uz de mai multe decenii.
Aeronavele sunt echipate cu tehnologie stealth şi senzori avansaţi, care le permit să colecteze şi să transmită date de pe câmpul de luptă către alte mijloace militare, inclusiv sisteme de apărare aeriană. Polonia se aşteaptă să primească 14 avioane F-35 până la sfârşitul acestui an şi să finalizeze livrarea tuturor celor 32 de aeronave până în 2029.
