Update Primele imagini cu presupuși soldați nord-coreeni care s-ar antrena în Rusia
Au apărut primele filmări cu presupuși soldați nord-coreeni trimiși de Kim Jong Un la antrenamente în Rusia, ce ar urma să fie gata să participe la ostilitățile împotriva Ucrainei de la 1 noiembrie.
UPDATE. Ucrainenii au publicat pe X imagini noi în care susțin că apar militari nord-coreeni, la baza rusească Sergievsky, în timp ce sunt echipați pentru război în Ucraina.
Un analist OSINT, însă, susține că ar fi militari din Laos. Pe 25 septembrie, Laos și Rusia au început un exercițiu militar comun la poligonul Sergievsky, în Ținutul Primorie din estul îndepărtat al Rusiei, având ca obiective consolidarea schimbului de cunoștințe și pregătirea pentru eventuale operațiuni comune în perioade de necesitate.
Ucrainenii, îngrijorați că s-ar putea lupta cu nord-coreeni în locul rușilor
- Coreea de Nord trimite 12.000 de militari în Ucraina. Cum sunt deghizaţi de ruşi să pară de-ai lor - spionajul...
- Dronă rusească, 14 km pe teritoriul României. Piloţii nu au văzut-o deloc, doar semnal radar. Ciolacu:...
- Ucraina neagă că plănuieşte să facă arme nucleare după o ştire publicată de Bild
- Ruşii au ajuns la 6 km de Kupiansk. Ucrainenii au ordonat evacuarea oraşului
Imaginile publicate de canalul de X NOELREPORTS, în care se văd militari la instrucție, au fost geolocalizate în Sergievsky, localitate din Ținutul Primorie din Rusia. Această locație se află la 40 de kilometri de granița dintre China și Rusia și la aproximativ 240 de kilometri de granița dintre Coreea de Nord și Rusia, lângă Khasan.
Serviciile de informaţii sud-coreene susţin că Coreea de Nord va trimite 12.000 de militari în Ucraina.
Preşedintele Ucrainei a acuzat joi Coreea de Nord că a desfăşurat ofiţeri alături de Rusia şi se pregăteşte să trimită mii de soldaţi pentru a ajuta efortul de război al Moscovei, deşi şeful NATO a declarat că nu există dovezi ale prezenţei oamenilor Phenianului în acest stadiu, relatează Reuters.
Ţările occidentale acuză de mult timp Coreea de Nord că trimite arme Rusiei, iar în ultimele zile preşedintele Volodimir Zelenski a declarat că trimite şi personal, o escaladare semnificativă a asistenţei străine pentru invazia Moscovei.
"Avem informaţii de la serviciile noastre de informaţii că unii ofiţeri ai armatei nord-coreene se află deja pe teritoriul ucrainean ocupat temporar de inamicii ruşi. Aşa că s-au alăturat armatei ruse", a declarat Zelenski la o conferinţă de presă la Bruxelles.
El a spus că nu poate da numărul exact care se află pe teren. "Ştim despre 10.000 de soldaţi din Coreea de Nord, pe care se pregătesc să îi trimită să lupte împotriva noastră", a spus el, descriind acest lucru ca fiind un "prim pas spre războiul mondial".
Aliaţii occidentali ai Ucrainei nu au confirmat încă afirmaţia Kievului potrivit căreia Phenianul trimite trupe, dar spun că studiază acest aspect.
NATO nu are încă dovezi că militari nord-coreeni ar fi implicați în războiul din Ucraina
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă alături de liderul ucrainean, că nu are "nicio dovadă că soldaţii nord-coreeni sunt implicaţi în luptă".
"Ştim însă că Coreea de Nord sprijină Rusia în multe feluri - prin livrări de arme, livrări tehnologice, inovaţie - pentru a-i sprijini în efortul de război, iar acest lucru este extrem de îngrijorător", a declarat el.
Zelenski a mai spus că invitarea formală a Ucrainei să adere la NATO ar arăta clar liderului de la Kremlin, Vladimir Putin, că nu poate câştiga.
Purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe, Sean Savett, a declarat marţi că orice implicare a trupelor nord-coreene în Ucraina, dacă este adevărată, ar marca o creştere semnificativă a relaţiilor de apărare dintre Moscova şi Phenian.
Zelenski a argumentat că Rusia trebuie să-şi umple un gol în materie de oameni, pentru a evita o nouă mobilizare, şi să îşi acopere propriile pierderi de personal.
Kievul susține că pierderile rușilor sunt de ordinul sutelor de mii de militari
Ucraina şi Occidentul afirmă că sute de mii de ruşi au fost ucişi sau răniţi în luptele din Ucraina, în timp ce pierderile militare ale Ucrainei, un secret bine păzit, sunt de asemenea mari, dar mai mici. În teren, forţele Moscovei au avansat în ultimele câteva luni în estul Ucrainei.
Ucraina a cerut aliaţilor să reacţioneze ferm la ajutorul nord-coreean pentru Rusia, inclusiv prin impunerea de noi sancţiuni şi izolarea suplimentară a Phenianului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰